După o logodnă de doar două luni, Heidi Klum și Tom Kaulitz s-au căsătorit civil
Surpriză! Heidi Klum este oficial din nou soție.
Supermodelul de origini germane, în vârstă de 46 de ani, și artistul Tom Kaulitz, în vârstă de 29, s-au căsătorit civil în luna februarie a acestui an, scrie presa internațională.
După o logodnă de doar două luni, Heidi Klum și Tom Kaulitz s-au căsătorit civil
Cuplul s-a logodit în luna decembrie a anului trecut, în preajma sărbătorilor de Crăciun. Cei doi și-au confirmat public relația în mai 2018 la Gala amfAR din cadrul Festivalului de Film de la Cannes.
Înaintea relației cu Tom, timp de trei ani, Heidi a format un cuplu cu dealerul de artă Vito Schnabel. Cei doi s-au despărțit în septembrie 2017.
Acesta este al treilea mariaj al supermodelului. Din 1997 până în 2002, Klum a fost căsătorită cu stilistul Ric Pipino, iar, din 2005 până în 2014, cu muzicianul Seal.
Heidi și Seal au împreună doi fii și o fiică, Henry (13 ani), Johan (12 ani) și, respectiv, Lou (9 ani).
Cântărețul a adoptat-o de asemenea pe Leni, fiica supermodelului din relația ei anterioară cu Flavio Briatore, directorul managerial al echipei de Formula 1 a companiei Renault.
„Am fost căsătorită de două ori și încă mai cred în iubire și căsnicie. Da, chiar dacă am două mariaje ratate.
Cred că nu sunt foarte bună la asta”, a declarat modelul în ianuarie în cadrul emisiunii TV The Ellen DeGeneres Show.
„Dar .. am găsit un om minunat și vreau să văd unde va merge relația noastră.”
După ce și-au confirmat relația, publicul a criticat aspru diferența de vârstă de nu mai puțin de 17 ani dintre cei doi.
„În ultima vreme, mi se tot amintește de diferența de vârstă dintre mine și iubitul meu”, a mărturisit Heidi pentru InStyle.
„Partenerul meu este mult mai tânăr, ceea ce pe mulți îi surprinde sau nemulțumește.
Cred că, în astfel de situații, trebuie să nu te preocupi cu ce crede lumea. Vei face doar riduri”, a încheiat modelul.
Foto: Instagram / Hepta.ro
Citește și: