O tânără antreprenoare cucerește lumea afacerilor cu gustul plăcintelor tradiționale moldovenești

nicoleta-hritcu

nicoleta hritcu

Nicoleta Hriţcu vine din Basarabia pentru a spune o poveste despre lumea savuroasă a deserturilor. O poveste despre gusturi şi suflet, descifrată cu cerul gurii şi plimbată cale de sute de kilometri ca să devină clipa de bucurie rafinată a ieşenilor.

Bucatăreasă pasionată, admiratoare a miresmelor de dulciuri curat-moldovenești memorate din copilărie, cu care a crescut și pe care le iubește atât de mult, Nicoleta a clădit, la cei 34 de ani ai săi, o afacere de la zero și a urcat-o către anvergura impresionantă de azi.

A pornit-o de una singură, cu un curaj nebunesc, cu bani din finanţarea guvernamentală pentru tineri, cu pasiunea pe care a transformat-o într-o nouă profesie şi cu ambiţia de a schimba acidifianţii, agenţii de afânare şi coloranţii cu deserturi proaspete şi naturale, foarte apreciate în Basarabia, şi să păstreze reţetele tradiţionale moldoveneşti.

Aşa s-a născut, în 2013, „Cuptorul Moldovencei', un loc mustind de arome fabuloase şi de înghiţitul în sec al gurmandului, urcat repede la rang de celebritate în oraşul de pe dealul Copoului şi devenit, în doi ani, un lanţ de cofetării cu laborator propriu şi cu câteva zeci de angajaţi care abia-abia fac faţă comenzilor.

A lucrat ca voluntar la brutărie

Drumul său poate să pară doar o poveste frumoasă, istoria unei femei obişnuite şi a vieţii ei neştiute. De fapt, este mult mai mult decât atât, dar taina e simplă: folosește doar produse naturale şi fără conservanţi, ceea ce garantează întâi de toate prospețimea şi gustul inimitabil, iar calitatea este cel mai important principiu urmat: „Misiunea afacerii noastre a fost de la bun început: «Din dragoste pentru tradiţii şi oameni, prăjiturile şi plăcintele noastre sunt gustase şi sănătoase!».

Mi-am promis că niciodată nu voi comercializa nimic din ce n-aş da copiilor mei. La început, furnizorii îmi spuneau că aşa zic toţi prima dată, dar cum începe să meargă treaba, trec pe margarină şi premixuri. Însă uite că, după trei ani, au înţeles şi ei că la noi a altceva. Şi ieşenii care ne trec pragul înţeleg că e altceva şi revin.

Bucuria, entuziasmul şi pasiunea îmi vin de undeva din copilărie, iar puterea şi perseverenţa, din şuturile pe care le-am primit pe parcurs. Pentru că este foarte important cum reacţionezi la ce ţi se întâmplă. De aici vine succesul sau opusul lui. Lucruri bune şi rele ni se înâmplă tuturor, dar modul cum reacţionăm la ele, cum profităm de oportunităţi, cum luptăm pentru visurile noastre, asta ne deosebeşte unii de ceilalţi, ne face unici'.

Nicoleta s-a născut la Soroca, în Republica Moldova, locuieşte acum în Iaşi, are un soţ deosebit şi doi copii minunaţi, iar pentru a pune bazele acestui proiect, a urmat cursuri de antreprenoriat şi de gastronomie; meseria a deprins-o trudnic, pornind de jos, lucrând ca voluntar la o brutărie de peste Prut, unde a descoperit secretele preparării delicioaselor deserturi basarabene.

Basarabia are simţul eternităţii, îi place să spună; povesteşte molcom, cuminte, despre toate cele şi are un simţ delicat al simplităţii cultivat la ea acasă, „alături de o mamă iubitoare şi înţeleaptă şi de un tată cu o personalitate complexă, care vorbeşte în citate şi proverbe'.

„Ce mai faci?', „Cresc copii!'

Am avut o copilărie ca în poveştile lui Creangă, de copil lipsit de griji, cu visuri frumoase, şi am crezut în Moş Crăciun până pe la 12 ani. Eu şi acum cred că totul este posibil. Noi eram de condiţie modestă, dar chiar şi în perioadele în care nu erau bani, când era sărăcie, prin anii 90, bunica mea, Maruşea, făcea sumedenie de copturi, iar mama, împreună cu surorile ei, se punea pe făcut bucate de stăteau farfuriile în straturi pe masă'.

Ideea de a face plăcinte nu i-a venit din senin, ci se cocea încă de prin 2006. „Eu, fiind din Moldova, ştiam ce-i bun, iar piaţa avea goluri în ofertare. Aveam poftă uneori de ceva dulce şi-mi cumpăram din oraş, de la cofetării, dar de cele mai multe ori erau excesiv de aromate cu rom, iar cremele aveau gust artificial. Şi tot mă întrebam de ce nu au prăjiturile gust ca acasă. Simplu: pentru că nu le făceau cu ingrediente ca acasă.

De ce m-am gândit să mă aventurez în jungla afacerilor? Pentru că, pentru mine, nu exista alternativă. Aveam 30 de ani, eram căsătorită şi aveam doi copii mititei, iar de carieră nici nu putea fi vorba. CV-ul meu era extrem de neomogen: absolventă a Facultăţii de Teatru la Iaşi, actriţă timp de trei ani, apoi absolventă de Marketing, la Iaşi, la Universitatea Al.I. Cuza, câteva joburi cam fără orizont şi în bilanţ, o concediere şi trei demisii.

Pile nu aveam şi, chiar dacă aş fi avut, ieşea din discuţie folosirea lor, pentru că eu conştientizam că trebuie să-mi cam fac rostul pe lumea asta singură. În acelaşi timp, colegii mei aveau deja poziţii bune, cu performanţe şi multe laude. Eu eram entry level de şase ani, iar la întrebarea „Ce mai faci?', răspunsul meu era, cu o doză de autoironie: „Cresc copii!'.

Voiam un proiect autentic

Sigur însă, nu am subestimat niciodată valoarea rolului de mamă în familie şi în societate, ba mai mult de atât, perioadele în care eram însărcinată au fost cele mai prolifice din viaţa mea, iar cei mai fericiţi ani au fost când copiii mei erau bebeluşi (Sofia are opt ani acum, iar Luca, cinci). Dar eu simţeam că trebuie să fac ceva.

Trebuia să livrez plus valoare prin forţe proprii şi să-i fac pe ai mei să fie mândri de mine. Stau şi mă gândesc câte persoane visează să aibă cofetăria lor… Nu ştiu exact cum aş putea să explic distanţa între a-ţi dori ceva foarte tare şi punerea în aplicare a visului. În cazul meu a fost extrem de firesc. Cuptorul Moldovencei era unica variantă viabilă. Eu voiam să fac planuri, să construiesc, să-mi asum riscuri, să fiu creativă şi autentică. Asta înseamnă să fii antreprenor.

nicoleta hritcu2

Investiția prin programul SRL D

Recunosc că există afaceri cu idei geniale, care generează nişte poveşti uimitoare de succes, dar ele sunt puţine. În celelalte cazuri – unde mă includ şi pe mine cu Cuptorul Moldovencei – este vorba de efort, entuziasm, curaj, pasiune şi, nu în ultimul rând, grijă faţă de consumator. Ideea mea de afacere aşa a pornit, din dorinţa de a oferi o prăjitură de casă şi o plăcintă moldovenească savuroasă oricărui doritor: fără margarină şi fără premixuri'.

Şi „Cuptioraşul', cum îl alintă frumoasa autoare a acestei istorii despre gust şi suflet, a prins şi a crescut ca în poveste: de la primul magazin, la un laborator mai mare, cu magazin de desfacere, apoi la încă unul, cifra de afaceri a crescut de la an la an şi, în 2018, tânăra antreprenoare estimează că va ajunge la un milion de euro.

Recent, a semnat şi un contract de finanţare guvernamentală de 430.000 de lei, bani care vor merge exclusiv în echipamente performante pentru cel de-al doilea laborator şi al patrulea punct de lucru, iar extinderea în lumea dulciurilor prevede și un nou proiect: să deschidă o fabrică de biscuiţi făcuţi tot după reţete tradiţionale, cu ingrediente 100% naturale.

Sigur, pe drum, Nicoletei i s-au întâmplat însă şi lucruri nedrepte, care au luat-o prin surprindere şi din cauza cărora a pierdut. A pierdut locuri, clienţi, prieteni, bani. Şi nu întotdeauna înţelegea de ce i se întâmplă ei aşa ceva şi se învinovăţea.

nicoleta hritcu1

Norocul și-l face omul

„Recunosc că sunt momente dificile pe traseu, intersecţii în care eşti foarte aproape de a renunţa, pentru că este foarte multă muncă, pentru că apar chestiuni neprevăzute, pentru că tu, ca individ, nu poţi controla toate variabilele, pentru că eşti dependent de oamenii tăi, de sistem, de legislaţie, de criză, de client şi, uneori, inclusiv de temperatura de afară'.

Niciodată însă n-a fost singură în faţa încercărilor, căci familia i-a fost alături. Mama ei a sprijinit-o de la bun început, apoi i s-a alăturat şi soţul, dar şi sora ei, iar „acum suntem două moldovence la Cuptor'. Râde: „Cum este să fii în papucii mei? Nu este uşor, dar este tare frumos. De multe ori mi se spune că sunt extrem de norocoasă, dar asta mi s-a părut şi mi se pare în continuare extrem de nedrept.

Să împaci și munca, și familia

Mulţi au această părere fiindcă eu muncesc întotdeauna cu plăcere, cu hotărâre şi cu zâmbetul pe buze şi poate las impresia că pentru mine totul este uşor şi că fiecare rezultat pe care l-am obţinut a fost cu eforturi minime şi cu o doză mare de noroc. Aşa pare din afară. Din interior este însă altfel: 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie. Şi chiar este multă transpiraţie în antreprenoriat, sunt multe probleme, multe provocări.

Sper doar să avem răbdarea şi înţelepciunea necesare să putem împăca munca şi familia, pentru că sunt conştientă că familia este cea mai importantă. Văd la cei din generaţia de după mine că vor să facă doar ce le place. Cred că este o confuzie la nivel de percepţie acolo: când faci ce-ţi place, îţi lucrezi creativitatea, dar atunci când faci ceea ce nu-ţi place, îţi lucrezi caracterul şi voinţa.

Condiţia este să-ţi dai silinţa să le faci cât poţi tu de bine pe amândouă. Antreprenoriatul nu este despre a face doar ce-ţi place'.

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: arhiva personală a Nicoletei Hrițcu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera