Geanta cu franjuri se întoarce în tendințe

#fringebag 👜 #leatherbag #genuineleather #fringe #fringebag #colors #love #lovespring #lovesummer #design #designbybozanamatic 📷 @sasa_tomic__ ⚓️

O postare distribuită de Božana Matić (@design.by.bozana.matic) pe


Gențile cu franjuri sunt inspirate din moda anilor ’70, iar în acest sezon, ele se întorc din nou în tendințe. 

Le putem vedea peste tot în această perioadă și se potrivesc perfect în orice combinație. Gențile cu franjuri sunt foarte ușor de purtat și dau un aer retro oricărei ținute, potrivit independent.co.uk. Mai mult, designerii au combinat franjurile cu accentele metalice și astfel au obținut accesorii care se pot integra cu ușurință în tot felul de outfit-uri, dând un plus de eleganță.

Gențile cu franjuri au fost gândite astfel încât să se potrivească tendințelor actuale. Astfel, ele dau senzația unui look degajat, fresh și sunt alegerea perfectă pentru sezonul cald. Chiar dacă sunt la modă, indicat ar fi să nu exagerăm atunci când vine vorba de franjuri. Atunci când alegem o geantă cu franjuri, de preferat ar fi ca aceasta să fie singurul accesoriu de acest tip care ne compune ținuta. Asortând și o geacă cu același model, putem exagera, iar aspectul vizual nu va fi deloc unul plăcut.

Bianca Hriscu

Foto: instagram, 123rf.com

Citește și:

Borseta, accesoriul care trebuie să regăsească în garderoba ta

Rochii de ocazie sub 300 de lei

Blugii detașabili, piesa vestimentară care nu trebuie să îți lipsească în această vară

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete si Moda