Asia Express 2020: Frații Ristei au părăsit competiția! Care sunt celelalte 5 echipe rămase în cursă?

Echipa formată din artistul Florin Ristei și fratele lui Dan a părăsit ieri, 1 aprilie, competiția Asia Express.

Pentru a ajunge în etapa următoare, cea desfășurată în Taiwan, frații Ristei s-au luptat cu echipa formată din make-up artistul Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu Vlăduț.

Ajunși în urma echipei împotriva căreia luptau, Florin și Dan sunt perechea care a părăsit cel mai recent competiția TV.

Asia Express 2020: Frații Ristei au părăsit competiția! Care sunt celelalte 5 echipe rămase în cursă?

„Atmosfera era ca la înmormântare. A noastră!”, a spus Florin Ristei, după ce a aflat că va pleaca acasă.

„Am stat cu sufletul la gură și astă seară, la emisiune, sperând, totuși, că nu plecăm noi acasă.

Nu aveți cum să înțelegeți emoțiile pe care le-am trăit. Nu s-a legat nimic în ziua respectivă, și a fost de-ajuns o singură zi proastă care să ne trimită acasă.

Ăsta e farmecul showului, că este atât de imprevizibil. Așa competitiv cum sunt, nu-mi pare rău că n-am câștigat.

Îmi pare rău doar că n-am putut să mă joc până la capăt. Pentru mine, Asia Express a fost mai mult decât o emisiune.

A fost cea mai tare experiență de viață de până acum, și unul dintre puținele show-uri TV în care m-am dedicat 100%.

Vreau să-i aplaudați și să le mulțumim împreună tuturor echipelor, producției, cameramanilor și reporterilor.

Și să nu uit: Am cel mai tare frate! Asia Express continuă. Din păcate, fără noi”, a scris Florin Ristei, în mediul online, în seara eliminării.

La finalul ultimei etape din competiția din Filipine, echipa alcătuită din artistul Speak și iubita lui Ștefania a strâns pe parcursul curselor cele mai multe monede.

Perechea s-a calificat, așadar, automat în Taiwan. Acolo li se vor alătura echipele formate din:

  1. Răzvan Fodor și chef Sorin Bontea;
  2. Alina Ceușan și Carmen Grebenișan;
  3. Make-up artistul Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun Radu Vlăduț;
  4. Adda și soțul ei Cătălin.

Celelalte echipe eliminate din competiție până acum au fost formate din artista Nicola și fiica ei Alexandra, din artiștii Alex Velea și Mario Fresh și din actrițele Lia Bugnar și Maria Buză.

Foto: Instagram

Citește și:

Angelina Jolie, donație de 1 milion de dolari pentru o organizație care asigură hrană copiilor nevoiași

Artista a vrut să renunțe la cea de-a doua sarcină! Ce a convins-o să aducă pe lume cel de-al doilea fiu?

Lia Bugnar, primele declarații despre iubitul cu 23 de ani mai tânăr: „Uit mereu că suntem născuți la așa distanță”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete