Fiica Mirelei Vaida a împlinit 5 ani! „Carla mea e domnișoară!”

Artista și prezentatoarea de televiziune Mirela Vaida (37 de ani) este o femeie împlinită. Are o carieră de succes, o familie frumoasă, un soț atent și iubitor, trei copii superbi și o soacră care-i este de mare ajutor.

Mirela Vaida și soțul ei au trei copii, doi fii și o fiică, Tudor (7 luni), Vladimir (3 ani) și, respectiv, Carla (5 ani).

Fiica Mirelei Vaida a împlinit 5 ani! „Carla mea e domnișoară!”

Azi, 20 februarie, fiica prezentatoarei TV a împlinit 5 ani. În mediul online, alături de o fotografie cu micuța, vedeta a scris:

„S-a trezit de la 6, emoționată și nerăbdătoare să îmbrace rochița ei favorită, să ajungă la grădiniță, să împartă bomboane și să facă petrecere alături de colegi!!

Astăzi e ziua ei! Carla mea e domnișoară! Au trecut, deja, 5 ani!!! La mulți ani, Carla mea dragă!!”.

În urmă cu mai mult timp, când vedeta și-a întrebat fiica ce își dorește să devină când va fi mare, Carla a avut cel mai simpatic și haios răspuns.

„«Carla, ce vrei tu să te faci când vei fi mare?» … «Mică. Vreau să mă fac mică, mami …»”, i-a răspuns micuța prezentatoarei, potrivit Click!.

Ce spune vedeta despre un al patrulea copil?

Vorbind recent cu jurnaliștii Libertatea, Mirela Vaida a dezvăluit că nu exclude posibilitatea ca, în vreo doi ani, ea și soțul ei să devină părinți pentru a patra oară.

„Soţul meu îşi doreşte mult încă o fetiță, deja proiectează în mintea lui să vină peste vreo doi ani.

Mi-a şi calculat vârsta. «La 40 de ani, să ai patru copii, uite ce frumos sună totul!», mi-a spus.”

Mirela continuă însă prin a menționa că, în cazul ei, „fiecare sarcină s-a cunoscut mai mult decât anterioara şi nu atât din punct de vedere fizic, cât din punct de vedere emoțional”.

„Când vrei să fii o mamă dedicată 100% e greu să spui că îl vrei pe al patrulea”

„Când vrei să fii o mamă dedicată 100% e greu să spui că îl vrei pe al patrulea şi creşte singur, cu ceilalți. Nu e aşa.

Copilul are nevoie de tine zi şi noapte. Primul an de viaţă este foarte greu. Eu i-am alăptat pe toţi până la aproape un an, pe fiecare în parte, şi asta înseamnă să te dedici, înseamnă o oboseală acumulată.

De aici trebuie să plecăm. Dar da, în plan noi mai avem. Vedem ce se întâmplă peste vreo doi ani şi dacă ne mai hotărâm să îl facem şi pe al patrulea, noi nu stăm de două ori pe gânduri”, a mai adăugat vedeta, pentru aceeași sursă menționată anterior.

Prezentatoarea de televiziune și soțul ei, Alexandru Vaida, s-au cunoscut în anul 2005 și s-au căsătorit patru ani mai târziu, în 2009.

Titza, mama soțului ei, este de ceva timp un extra-ajutor. Asta după ce a renunțat la locuința sa din Cluj-Napoca și s-a mutat în București, ca să-și îngrijească nepoții.

Foto: Instagram

Citește și:

Cum au fost surprinși Meghan Markle și Prințul Harry la puțin timp după ce au renunțat la privilegiile regale

Lili Sandu a primit 1 șansă din 100 să rămână însărcinată înainte de a afla că va deveni mamă: „Aveam atât de multe nedumeriri și întrebări”

Kate Middleton a vorbit despre ședința foto realizată imediat după nașterea primului ei copil

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete