Ce spun Anda Adam, Alina Eremia și Nicole Cherry despre competiția Eurovision?

Vezi pozele

Anul acesta, selecția reprezentantului României în competiția Eurovision a marcat o premieră.

Televiziunea Română, în colaborare cu Global Records, a desemnat artistul, pe tânăra Roxen, urmând ca, în etapa următoare, piesa pe care o va interpreta să fie și ea, la rândul ei, prin același proces aleasă.

Ce spun însă trei dintre artistele favorite ale industriei muzicale din țăra noastră? Își doresc și ele, în viitor, să își reprezinte țara?

Anda Adam: „Pentru mine, Eurovision nu mai există”

În urmă cu 10 ani, Anda Adam s-a numărat printre finaliștii selecției naționale. Nu a ajuns să reprezinte România, dar nici nu mai este atrasă de o astfel de oportunitate.

„Am participat demult, cu Connect-R. Nu a fost o prioritate pentru mine, a fost pur și simplu o întâmplare.

Nu am avut o experiență superplăcută, pe care să îmi doresc să o mai repet, ca atare, pentru mine, Eurovision nu mai există.

Sunt un artist care are multe alte lucruri de făcut și Eurovisionul oricum nu e în planurile mele de viitor, pentru următorii 10 ani cel puțin”, a declarat, pentru Libertatea, Anda Adam.

Nicole Cherry: „Găsesc interesant concursul”

Nicole Cherry a debutat la vârsta de doar 14 ani, cu hit-ul Memories și de atunci e permanent în atenția publicului.

„Până să devin cunoscută, să știi că m-am gândit să particip la Eurovision pentru a-mi face un nume.

Dar după, am renunțat la idee, deoarece am avut tot felul de alte proiecte. Dar de ce nu? Poate la un moment dat voi participa.

Momentan nu am avut o piesă care să mi se pară potrivită pentru Eurovision. Găsesc interesant concursul, doar că sunt un pic supărată așa, câteodată, pe români.

Dacă rezultatul nu e unul foarte bun, imediat după ce au susținut foarte tare piesa aceea reușeșc să o doboare și nu mi se pare tocmai frumos”, a spus Nicole Cherry, pentru aceeași sursă menționată anterior.

Alina Eremia: „Nu am în plan sau în viitorul apropiat să particip”

Alina Eremia a participat la Eurovision Junior. „Am reprezentat România la Eurovision Junior în 2005, evident că ulterior mi s-a adresat întrebarea dacă mă interesează și Eurovisionul mare.

Este una dintre cele mai mari competiții din Europa și este foarte urmărită, nu am în plan sau în viitorul apropiat să particip, dar cred că anul acesta o să fie foarte interesant”, spune cântăreața.

Foto: Instagram

Citește și:

Kate Middleton a vorbit despre ședința foto realizată imediat după nașterea primului ei copil

Lili Sandu a primit 1 șansă din 100 să rămână însărcinată înainte de a afla că va deveni mamă: „Aveam atât de multe nedumeriri și întrebări”

Cum au fost surprinși Meghan Markle și Prințul Harry la puțin timp după ce au renunțat la privilegiile regale

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete