Este singurătatea diferită de însingurare?
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2022/12/singuratatea.jpg)
Nu e nimic nou, singurătatea. Artiștii scriu și cântă despre ea de secole, în ciuda faptului că această stare a fost împinsă într-un colț ca o ciudățenie a naturii. Recent însă, singurătatea, ca și alte tulburări de comportament mental și emoțional, a ieșit la lumina zilei. A devenit un subiect fierbinte care a câștigat teren în studii semnificative, statistici surprinzătoare și dezvăluiri severe chiar cu consecințe nefaste.
Psihologii și specialiștii în neuroștiință socială se referă adesea la singurătate ca fiind izolarea dureroasă. Accentul pus pe „dureros' este acolo pentru a face o distincție clară între singurătate – starea de a fi singur – și singurătatea subiectivă, care este sentimentul stresant ce vine din așteptările neîmplinite cu privire la tipurile de relații interpersonale pe care dorim să le avem.
Cum am devenit o societate însingurată?
Suntem o specie socială, așa că ne bazăm de la sine pe ceilalți pentru a ne simți în siguranță. Puterea și semnificația singurătății e în creștere, astfel fiind în creștere și dorința de a fi conectați cu alții. Este parte din noi această nevoie de a face parte dintr-o conexiune, dintr-un trib. Prin acest sentiment de apartenență se materializează, de fapt, unul dintre scopurile noastre pe acest Pământ și anume, să 'ne lăsăm' amprenta asupra celor din jur.
„Dacă ești pe Marte și ai cel mai puternic telescop care poate privi prin pereți, poți găsi toți oamenii izolați de pe planeta Pământ', spunea Jeremy Nobel, lector la Harvard T.H. Chan School of Public Health (HSPH) care predă un curs despre singurătate.
Opusul este, de asemenea, adevărat, spune Robert Waldinger, profesor de psihiatrie și psihiatru la Spitalul General din Massachusetts (MGH). „Probabil ați cunoscut oameni care par să aibă mulți prieteni, dar când vorbesc despre asta, ei vor spune «Nu prea simt că cineva mă cunoaște cu adevărat» sau «Nu mă simt cu adevărat aproapiat de nimeni».
Psihologii definesc singurătatea ca fiind decalajul dintre conexiunile sociale pe care ne-am dori să le avem și cele pe care simțim că le experimentăm.
COVID-19 a împins singurătatea și mai mult în conversația publică, deoarece oamenii din toată țara au rămas acasă, temându-se să contracteze virusul și să nu contribuie la răspândirea lui. Termeni precum „distanțare socială', „autoizolare' și „la adăpost' au accentuat ideea singurătății.
SINGURĂTATEA nu este monolitică. Când majoritatea oamenilor se gândesc la acest sentiment, se gândesc la ceea ce Nobel numește singurătate psihologică sau interpersonală. „De exemplu, „Am un prieten? Am pe cineva căruia să-i spun necazurile mele?', spune el. Dar există și singurătatea existențială: „Mă încadrez în univers? Viața mea are vreun sens, scop, greutate, valență, misiune?' El găsește astfel de întrebări deosebit de supărătoare pentru tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani, care sunt, au arătat studiile, cel mai singuratic grup. Al treilea tip de singurătate este cea socială: „Dacă intru într-o cameră, sosirea mea este anticipată și binevenită?'
Singurătatea afectează pe oricine poate fi supus excluderii, inclusiv persoanele care nu îndeplinesc standardele noastre de frumusețe, persoanele cu dizabilități, chiar și mulți adulți în vârstă. Societatea exclude în mod sistematic oamenii, deseori.'
SINGURĂTATEA este sentimentul subiectiv de a avea legături sociale inadecvate. De ce a crescut acest sentiment în ultimele decenii? Parțial pentru că oamenii sunt mai mobili din punct de vedere geografic și, prin urmare, este mai probabil să trăiască separat de prieteni și familie. În spațiul de lucru, noile modele de lucru — cum ar fi telecommuting și unele aranjamente de contractare la cerere – au creat flexibilitate, dar adesea reduc oportunitățile de interacțiune și relații personale. Și chiar și munca la birou nu garantează conexiuni semnificative: oamenii stau într-un birou plin de colegii de muncă, chiar și în spațiile de lucru în plan deschis, dar toată lumea se uită la computer sau se ocupă de sarcini și întâlniri în care oportunitățile de conectare sunt rare. Această spirală emoțională' ne poate convinge că nu contăm pentru nimeni și că suntem mai puțini demni de-a fi valoroși și iubiți, întorcându-ne din ce în ce mai spre interior și îndepărtându-ne de relațiile de care avem cea mai mare nevoie.
Singurătatea prin prisma cifrelor
Unul dintre cele mai interesante studii în domeniu a fost publicat în 2017 de către LeRoy (2017) și afirmă că percepția singurătății este mai puternic legată – decât izolarea socială măsurată obiectiv – de simptomele de boală măsurate subiectiv. Cercetătorii din acest studiu au evaluat nivelul de singurătate la 213 persoane și mărimea rețelelor lor sociale. Ulterior, le-au dat niște picături nazale care conțineau virusul comun al răcelii și i-au ținut în carantină într-un hotel timp de 5 zile pentru a le monitoriza simptomele. Toate persoanele din studiu puteau să se îmbolnăvească la fel de rău, însă cei care au afirmat că se simt mai singuri au raportat niveluri mai ridicate ale simptomatologiei răcelii, decât cei care au afirmat că nu sunt singuri. Rezultatul a fost similar, indiferent de mărimea rețelei sociale a participanților. Prin prisma acestor rezultate putem să ne gândim că nu numărul persoanelor este cel care determină sentimentul de siguranță sau apartenență, ci cât de conectați ne simțim cu cei cu care avem cele mai importante relații.
Forbes a raportat în mai 2019 că singurătatea îi îngrijorează pe majoritatea oamenilor mai mult decât șomajul, decât lipsa de adăpost sau decât un diagnostic de cancer.
„Generația Z' (adulții cu vârsta cuprinsă între 18 și 22 de ani) este cea mai singură generație.
În toamna anului 2018, National College Health Assessment a Asociației Americane de Sănătate, a realizat un sondaj legat de singurătate și au raportat că 63,2% dintre studenții respondenți au răspuns cu „da' la întrebarea 'te-ai simțit foarte singur oricând în ultimele 12 luni?'
Implicațiile epidemiei de singurătate asupra sănătății populației
Implicațiile singurătății asupra sănătății au devenit mai clare în timp. Potrivit cercetării lui Julianne Holt-Lunstad, profesor de psihologie și neuroștiințe la Universitatea Brigham Young, riscul crescut de mortalitate prin singurătate este egal cu cel al fumatului a 15 țigări pe zi sau al alcoolului și depășește riscurile pentru sănătate asociate cu obezitatea. Cercetătorii studiază acum în mod activ mecanismele prin care singurătatea afectează sănătatea, inclusiv relația acesteia cu sindromul inflamator acut. „Dacă ești stresat cronic, corpul tău poate fi mereu în alertă cu o stare cronică de tip luptă sau fugi tot timpul', ne explică specialiștii.
Există o cantitate imensă de dovezi care arată că persoanele care raportează sentimente de singurătate au mai multe șanse de a avea probleme de sănătate mai târziu în viață.
Există o teorie și o explicație credibilă a mecanismelor biologice, prin care izolarea poate declanșa supravegherea inconștientă a amenințărilor sociale, producând prejudecăți, reducând somnul și afectând hormonii.
Nu există nicio scăpare: singurătatea a devenit o epidemie în creștere. În prezent ea este privită de către specialiști ca fiind un simptom sau precursor al unor probleme mai mari, inclusiv:
depresie
anxietate
schizofrenie
boli de inimă
cancer
accident vascular cerebral
dereglări hormonale
atacuri de panică
dependență de droguri și alcoolism
demență
moarte timpurie.
Cum putem combate sentimentul apăsător al însingurării?
Să ne trăim emoțiile. Înainte de orice, să recunoaștem starea de singurătate pe care o simțim
Să fim activi din punct de vedere social
Să fim parte din grupuri de interes pentru noi și pentru dezvoltarea personală sau profesională
Să fim cât mai prezenți în natură
Să ne protejăm de relațiile toxice și care nu ne împlinesc
Să fim creativi și indiferent de ceea ce se întâmplă în viața noastră, să găsim modalități noi de exprimare
Să ne aventurăm în lume: să mergem în parc, la o cafenea, la un curs nou sau la o activitate de voluntariat
Să fim cumpătați în modul în care alegem să ne petrecem viața și mai ales, cu cine alegem să o facem
Să facem o prioritate din odihnă și o dietă echilibrată
Să vorbim cu cei în care avem încredere și care ne pot conține emoțional
Să preluăm inițiativa și să ne întâlnim cât mai des cu cei dragi
Atunci când singurătatea devine apăsătoare și simțim că nu mai avem resurse, să apelăm la un psihoterapeut sau la un psiholog.
Putem fi noi, oamenii din jurul altora și le putem permite celorlalți să se apropie și să vină în jurul nostru. Nu e întotdeauna ușor, nu e întotdeauna la îndemână, dar relațiile sunt ca o licărire acolo într-un capăt de tunel, care ne pot susține și ghida, iar apropierea de oameni ne pune față în față cu această conștientizare a faptului că e posibil să creștem oriunde indiferent de circumstanțe.
Autor: Cătălin Durlă – Psiholog clinician și psihoterapeut Clinica Aproape
Ai 40 de ani? Viața acum începe!