Emisiunea „Temptation Island – Insula iubirii” va ajunge la sezonul al patrulea! Cine va fi printre ispitele de anul acesta

Au început deja filmările pentru cel de-al patrulea sezon al emisiunii „Temptation Island”. Se pare și anul acesta, printre ispite se vor număra personaje cunoscute, care au mai participat și la edițiile trecute. 

Sexy și provocatoare, Maria Ilioiu este pregătită să devină pentru a treia oară ispită în cel de-al patrulea sezon „Temptation Island – Insula iubirii”, la Antena 1.

Frumoasa roșcată, care pe 3 martie va împlini 28 de ani, spune că participarea la „Insula Iubirii” a ajutat-o să cunoască mai mulți oameni, dar și să se descopere pe sine. Spune că își cunoaște foarte bine calitățile fizice, poate seduce orice bărbat, iar rolul de ispită, pe care și-l asumă din nou în Thailanda, o încântă.

Emisiunea „Temptation Island – Insula iubirii” va ajunge la sezonul al patrulea

La prima sa apariție în „Temptation Island – Insula iubirii”, Sasha, fostul iubit al Elenei Stroe, a fost cel care s-a îndrăgostit până peste cap de Maria, după ce roșcata i-a arătat latura sa sinceră și lipsită de inhibiții. În cel de-al treilea sezon, Maria și Thailanda i-au furat inima și mințile lui Aurel, care venise pe „Insula Iubirii” alături de iubita sa, Alexandra, iar acum este din nou încrezătoare.

„Știu să fiu frumoasă și senzuală fără a folosi cuvinte pentru asta”, susține Maria.

 „Insula Iubirii” a primit cu brațele deschise noi cupluri care vor să trăiască experiența care a schimbat viețile multor perechi de îndrăgostiți!

În această perioadă, Radu Vâlcan și echipa sa se află în Thailanda pentru a filma cel de-al patrulea sezon al emisiunii „Insula Iubirii”, în care cuplurile de îndrăgostiți acceptă să se supună testului cu cel mai sincer răspuns.

„Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. <Insula Iubirii> are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!”, a spus și gazda emisiunii, Radu Vâlcan.

Foto: Facebook, Antena 1

Citește și:

Doi foști concurenți de la „Insula Iubirii” formează un cuplu! Ce s-a întâmplat după terminarea filmărilor din Thailanda

Deea de la „Insula Iubirii” are un nou iubit: „Am un foarte mare noroc, sunt într-o relație de mai mult timp”

Maria Ilioiu, ispita de la „Insula Iubirii”, revine în televiziune! În acest rol nu ai mai văzut-o până acum

Ispita Nicoleta Dragne de la Insula Iubirii este însărcinată. Ea publicat prima fotografie cu burtica de gravidă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati