Emily in Paris sezonul 4 apare anul acesta? Finalul sezonului 3 ne-a șocat
Emily in Paris sezonul 4 vine, în sfârșit, cu o actualizare, iar fanii sunt deosebit de încântați că sezonul următor o să apară anul acesta. Fanii au speculat că există șanse ca producătorii să prelungească data lansării, iar sezonul 4 să apară în 2025, dar, din fericire, nu este cazul.
VEZI FOTOPOZA (1 / 5)Netflix a anunțat acum perioada de lansare a mult-așteptatului sezon 4, cu Lily Collins în rolul principal
Fiica legendarului Phil Collins, Lily, o interpretează pe Emily Cooper în serialul atât de îndrăgit, mai ales de sexul feminin. Emily este o tânără rezidentă din SUA care își mută biroul la Paris, se mută într-o nouă casă, găsește dragostea și întâmpină multe aventuri în orașul iubirii… Sezonul 4 va duce mai departe următorul capitol din viața lui Emily Cooper – cu scene de dragoste, cu accent pe carieră și cu nelipsitul haos care o urmărește îndeaproape.
Data lansării sezonului 4 Emily in Paris
Deși nu știm data exactă a lansării sezonului 4 pentru Emily in Paris, Netflix a anunțat că ne putem aștepta la noul sezon în a doua jumătate a anului 2024. Aceasta înseamnă că ar putea fi lansat între lunile iulie și decembrie. Confirmarea a venit prin co-președintele Netflix, Ted Sarandos, care a spus același lucru pentru The Hollywood Reporter.
Emily in Paris sezonul 4 a rămas în urmă în producție. Inițial, se anunțase că noul sezon va apărea în octombrie, dar pentru că lucrurile au mers mai greu la montaj, ne putem aștepta să revină în noiembrie sau decembrie.
Finalul sezonului 3 Emily in Paris a fost șocant pentru toți
Sezonul 3 din Emily la Paris i-a lăsat pe fani cu gura căscată: Gabriel a șocat pe toată lumea la nunta lui anunțând că iubita lui este însărcinată. Acest lucru o lasă pe Emily vizibil zdruncinată chiar dacă a făcut parte din lista de invitați. La finalul șocant al sezonului 3, Lily a spus pentru Entertainment Tonight: „Am auzit toate variantele de final și am crezut că mai sunt alte variante. Apoi mi-am dat seama că erau toate posibilele finaluri adunate într-unul singur. Am spus: „Stai, este o nuntă și apoi este o nuntă care nu are loc, sau această logodnă care se transformă într-o nuntă care se transformă într-o non-nuntă, care se transformă într-un anunț de sarcină, care se transformă în altceva… ce naiba?”
Foto> Hepta