Ed Sheeran şi-a anunţat retragerea temporară din muzică. Artistul este acuzat de plagiat! Câte dintre hiturile sale sunt de fapt copiate?

Ed SheeranSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 3)

Cântărețul și compozitorul Ed Sheeran şi-a anunţat retragerea temporară din muzică la sfârșitul ultimului concert din Turneul Divide.

Cel mai probabil, artistul a luat decizia după ce a fost adus în fața instanței pentru plagierea mai multor piese.

Cântăreţul își va întrerupe cariera după doi ani de turnee. Peste nouă milioane de persoane au ajuns la concertele programate de Sheeran în Turneul Divide, lansat în martie 2017, potrivit Mediafax.

Ed Sheeran şi-a anunţat retragerea temporară din muzică

La finalul celui de-al 260-lea spectacol din turneu, Sheeran a spus mulţimii: „Vă iubesc şi aici punem punct în Ipswich. Acesta este ultimul meu concert pentru, probabil, 18 luni”.

„Ne vedem peste câţiva ani”, a încheiat muzicianul în timp ce părăsea scena.

Piesele lui Ed Sheeran, artă sau plagiat?

Anunţul vine cu două săptămâni înainte ca Sheeran să apară în faţa instanţei după ce a fost acuzat că a folosit piesa lui Marvin Gaye din 1973, Lets Get It On, pentru propria sa melodie din 2014, Thinking Out Loud.

Compania Structured Asset Sales, care deţine o parte din drepturile pentru muzica lui Gaye, l-a dat în judecată pe Sheeran şi îi cere daune în valoare de 100 de milioane de dolari.

Muzicianul nu mai poate să primească nici banii cuveniţi pentru piesa Shape of You, după ce a fost acuzat de muzicianul Sam Chokri că i-a folosit compoziţia.

Chokri susţine că refrenul este copiat după piesa sa Oh Why, din 2015, un cântec pe care l-a trimis echipei lui Sheeran încercând să-şi asigure o colaborare cu vedeta.

Înalta Curte din Anglia a programat o audiere în acest caz în 2020.

Sheeran are probleme şi cu vecinii după ce a construit un lac pe proprietatea sa obţinând o aprobare pentru o „rezervaţie naturală care să ofere un habitat pentru înmulţirea insectelor acvatice ca libelulele sau boii de baltă”.

Localnicii spun că lacul este de fapt o piscină de înot şi nu oferă habitat decât pentru stilul de viaţă al artistului.

În 2017, Ed Sheeran, în vârstă de 27 de ani, a încheiat o înţelegere în valoare de 20 de milioane de dolari cu doi compozitori, Thomas Leonard şi Martin Harrington, care l-au acuzat că hitul său Photograph este copiat după piesa lor Amazing.

Cântăreţul în vârstă de 28 de ani, care şi-a lansat recent un nou album, No.6 Collaborations Project, deţine patru premii Grammy.

El este considerat un fenomen al genului folk-pop şi a fost cel mai bine vândut artist al anului 2017, potrivit International Federation of the Phonographic Industry, citată de Mediafax.

Albumul lui Sheeran Divide, al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic în 2017, iar Shape of You a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit aceleiași organizaţii.

Foto: Hepta.ro

Citește și: 

Iulia Vântur a vorbit despre căsătorie și copii: Mă uit în jurul meu și văd oameni care nu știu dacă sunt neapărat mai fericiți căsătoriți

Ce frumoasă e soția lui Adrian Nartea. Alina Ferinceac și protagonistul din serialul Vlad sunt împreună de 10 ani

Orgasmul, liantul care ține unit cuplul Anda Adam – Sorin Andrei Nicolescu: Cel puțin la noi, ordinea este așa…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete