Ce frumoasă e soția lui Adrian Nartea. Alina Ferinceac și actorul sunt împreună de 14 ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Adrian Nartea şi Alina Ferinceac s-au cunoscut în Tunisia, în 2010, unde erau protagoniștii unei ședințe foto. La vremea aceea, amândoi activau în modelling. Au rămas împreună și și-au unit destinele 4 ani mai târziu. Bruneta și concurentul de la Asia Express au împreună două fetițe.

soția lui Adrian NarteaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Cerere în căsătorie originală

Alina a fost ceruta în căsătorie într-un mod original. De Valentines Day, Adrian a invitat-o la cofetărie şi i-a scris cererea pe o prăjitură cu ciocolată.

În prezent, Alina Nartea Ferinceac este make-up artist şi mamă cu normă întreagă. Cei doi au două fetițe, Mara, în vârstă de 8 ani, și Petra, în vârstă de aproape 3ani, iar de creșterea lor se ocupă exclusiv părinții: „Nu avem bonă. Socrii sunt la Suceava, iar ai mei sunt la Brașov. Nu am vrut bonă pentru că ne-am dorit să avem noi grijă', spunea Adrian Nartea, cu ceva vreme în urmă, în emisiunea Vorbește lumea.

 

Adrian Nartea ar fi putut deveni preot

Potrivit national.ro, într-un interviu mai vechi pe care actorul i l-a acordat creatoarei de modă Mihaela Drafta, la postul de radio Activ eFeM, acesta povestea că părinții lui ar fi dorit să-l vadă preot. Următoarele opțiuni ar fi fost profesor sau avocat, dar pe el îl tenta cu totul altceva: sportul. Drept urmare, actorul din serialul de succes Vlad și concurentul Asia Express 2024 a urmat Facultatea de Educație Fizică și Sport din Brașov.

Apoi  fost remarcat de Catinca Roman, ajungând astfel să lucreze ca model pentru designeri celebri, printre care și Cătălin Botezatu: „Când eram adolescent, îmi spuneam că vreau să lucrez într-o corporație și să am un program fix ca apoi să mă întorc acasa la familie. Lucrurile s-au întâmplat altfel în viață și n-am ajuns nici preot, cum ar fi vrut ai mei, și nici corporatist', a declarat Adi Nartea pentru sursa citată.

Sursa foto: Facebook Alina Ferinceac

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete