Dubaiul trebuie vizitat o dată în viață, apoi în fiecare an

Dubaiul trebuie vizitat o dată în viață, pentru că reprezintă o chintesență a îndrăznelii umane. Nimic nu pare imposibil pentru cei din Dubai!

XLine Dubai Marina, Dubai Frame

XLine Dubai Marina, Dubai Frame

Dubaiul – un triumf al întregii seminții umane

Primele mărturii despre viața și activitatea umană din acest loc datează încă din mileniul al III-lea înaintea erei noastre. Populații nomade se opreau aici să-și tragă sufletul, să-și adape caii, să-și hrănească vitele. Secolul al III-lea era noastră găsește aici un teritoriu controlat de Imperiul Persan Sasanid, preluat în secolul al VII-lea de puterea islamică. Despre orașul propriu-zis putem vorbi din anul 1799. Multă vreme, Dubaiul a trăit din pescuitul de perle. Dar în 1926 s-au inventat perlele artificiale, iar în 1929, lumea a intrat în criză. Dubaiul s-a descurcat: a devenit un important port de tranzit.

În 1966, norocul a dat peste Dubai cu toată forța cu care putea în acel moment: PETROL! Banii au început să curgă iar Dubaiul a devenit, pas cu pas, unul dintre cele mai uimitoare locuri de pe planetă. Lecția istoriei fusese bine învățată, așa că Dubaiul și-a promis că nu va mai suferi niciodată de pe urma crizelor mondiale. A decis să nu-și mai pună, cum se spune, toate ouăle în același coș. Banii câștigați cu petrolul au fost investiți în mare parte în industria turismului și activitățile economice conexe. Cele mai luminate minți ale lumii au fost tocmite să inventeze, să proiecteeze construiască.

Astăzi, Dubaiul este numit Hong Kongul Asiei mijlocii, din pucnt de vedere economic. Din punct de vedere turistic, ca lux, fantezie și inovație, ar putea fi comparat cu Las Vegasul. Diferența majoră este că, în timp ce Las Vegasul s-a întemeiat pe jocurile de noroc și pe alte activități care erau ilegale în alte state, Dubaiul s-a bazat pe bogăția sa naturală, dată de Cel de Sus. O altă diferență este aceea că, în vreme ce Las Vegasul este plin de cópii ale unor monumente din lume, frizând kitchul, Dubaiul are mândria de a deține unicate originale. Într-un fel, Dubaiul este un triumf al întregii seminții umane.

Dubaiul trebuie vizitat o dată în viață, apoi în fiecare an

…pentru că nu trece anul fără noutăți dintre cele mai uimitoare. Cele mai recente obiective îmbină luxul cu aventura și performanța tehnică cu acel savoir vivre oriental specific.

Bulgari Resort Dubai

Bulgari Resort Dubai
Cel mai nou hotel de cinci stele este cea de-a cincea proprietate la nivel mondial a Bulgari Hotels and Resorts. S-a deschis în decembrie 2017. Se află pe exclusivista insulă în formă de căluț de mare Jumeirah Bay, aproape de Jumeirah Beach Road. Cu stilul său mediteranean unic în Orientul Mijlociu, acest complex turistic insular se află în contrast perfect cu hotelurile zgârie-nori din oraș. Hotelul își întâmpină oaspeții în primul port de agrement și Yacht Club Bulgari din lume. Complexul marin de lux cu o suprafață de 158.000 de metri pătrați este încadrat de grădini amenajate. Pune la dispoziția clienților 100 de camere și apartamente, 20 de vile rezidențiale și un port de agrement, la pachet cu o gamă variată de facilități de lux. Complexul și-a sărbătorit deschiderea cu o petrecere luxoasă la care au participat numeroase vedete și VIP-uri, dar și ambasadorii Bulgari: fotomodelul Bella Hadid, actrița premiată cu Oscar Alicia Vijander, fotomodelul și actorul Jon Kortajarena și fotomodelul Jasmine Sanders.

Dubai Safari Park
Dubai Safari Park este un proiect zoologic care se întinde pe o suprafață de 119 hectare, aproape de centrul orașului. 2.000 de animale din 250 de specii diferite din întreaga lume trăiesc în habitate specifice, în secțiunile: satul Asiatic, satul African și satul Open Safari. Alte atracții ale parcului: restaurantele și food court-ul, parcul și grădina pentru copii, un teatru cu 1.000 de locuri, o grădină botanică, o grădină cu fluturi și un teren de golf pentru amatori. Pentru amatorii de senzații tari: primul parc de crocodili din lume, dar și cel de hipopotami și cel de tigri prin care se poate merge cu mașina, precum și cea mai mare volieră din EAU. De asemenea, parcul oferă și un curs de zoologie, devenind astfel primul loc din EAU care furnizează o astfel de instruire. Deschis în decembrie 2017.

Hotelul Renaissance Downtown

Hotelul Renaissance Downtown
S-a deschis în decembrie 2017 și are 298 de camere, dintre care 65 de apartamente spațioase. Designul încorporează elemente create de artiști locali. Printre restaurantele prezente în hotel se numără Bleu Blanc al lui David Myers, care seamănă cu o fermă din sudul Franței, BASTA!, o interpretare urbană a unei trattoria romane, și BHAR, o braserie stil Orientul Mijlociu al cărei nume înseamnă „condiment“. Chef Masaharu Morimoto și-a extins și în EAU lanțul de restaurante care-i poartă numele și care combină tehnici tradiționale japoneze cu elemente occidentale. În plus, hotelul se mândrește cu un concept unic de all-suite spa, primul de acest gen, de la faimosul brand Six Senses.

XLine Dubai Marina
Cea mai lungă tiroliană urbană din lume – 1 kilometru – s-a deschis în decembrie 2017. Pleacă de la o înălțime de 170 de metri, are o înclinație de 16 grade și atinge o viteză medie de 80 km/h. Bazată pe tiroliana XLine originală care se afla deasupra fântânei Dubai, lansată în 2015, această versiune nouă este de două ori mai lungă. Este constituită din două linii de tiroliană care merg în paralel. Un alt aspect nou la această tiroliană îl reprezintă hamurile de tip Superman, care îi suspendă pe orizontală pe curajoșii care pornesc de pe unul dintre turnurile Amwaj din JBR și zboară până pe terasa malului Dubai Marina Mall.

Dubai Frame
Cu o înălțime de 150 de metri și o lățime de 93 de metri, Dubai Frame unește trecutul, prezentul și viitorul orașului. Cele două turnuri verticale sunt conectate printr-un pod de 100 de metri pătrați dotat în centru cu un panou din sticlă cu o suprafață de 25 de metri pătrați care oferă o panoramă de 360 de grade asupra orașului. Podul servește ca o punte de observație de cu vedere asupra Orașului Vechi în nord și a Orașului Nou în sud. Vizitatorii își încep călătoria învățând despre istoria Dubaiului în Galeria Trecutului, cu proiecții care ilustrează viața Beduinilor, cămilele și nisipul infinit al deșertului. Ecranele cu realitate augmentată de la nivelul Sky Deck prezintă Dubaiul de astăzi. Printr-un „tunel vortex”, vizitatorul se îndreaptă către o metropolă virtuală care reprezintă viitorul Dubaiului. Deschis în ianuarie 2018.

Citește și Dubai Frame – suma tuturor atracțiilor celebrei destinații turistice.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber