DOSAR SPECIAL Locuri misterioase din România: Sarmizegetusa Regia, un loc blestemat?

Sarmizegetusa Regia

În inima munților Orăștiei, din județul Hunedoara, se află una dintre cele mai importante zone turistice din România. Este vorba despre Sarmizegetusa Regia, un loc înzestrat cu un relief aparte, bizar, încărcat de o istorie remarcabilă, dar și de multe legende.

În urmă cu două milenii pe acest meleag se afla vechea capitală a Daciei, un oraş înfloritor, cu o cetate întinsă pe aproape trei hectare, înconjurată de numeroase aşezări. Acum, pe culmile împădurite pot fi văzute doar vestigile unei culturi care fac parte din ființa noastră.

Deși din vechea cetate au rămas doar ruinele capitalei, locul pare încă viu, transmițând o energie debordantă și mister. Se presupune că această senzație este creată de unele portaluri energetice, locuri sacre care au fost menținute vii și active în decursul mileniilor. Acesta este principalul motiv pentru care Sarmizegetusa Regia atrage anual mii de vizitatori curioși care vor să simtă vibrația locului, mai ales în preajma zilelor de echinocţiu şi solstiţiu.

Turiștii susțin că energiile sunt mult mai ample iarna decât în celelalte perioade ale anului. Se pare că civilizația dacică a avut grijă ca toate aceste informații să rămâna vii până în zilele noastre.

Privind un pic în trecut, observăm că Sarmizegetusa este un loc care a fost descoperit încă de pe vremea Agartâșilor,
înaintașii dacilor, care erau niște erudiți inițiați în foarte multe științe, de la astrologie până la medicină. Însă cel mai
important lucru este faptul că aceștia erau un popor spiritual și foloseau deseori elementele energetice, obicei ce a
fost păstrat cu sfințenie și de către daci.

La intersecția liniilor energetice

Pornind de le cele știute, citite și comentate pe toate canalele media am simțit nevoia să dezvoltăm și mai mult acest subiect. Așa am ajuns să-l abordam pe Stelian Chivu, parapsiholog și membru al unei echipe de cercetători care studiază de mai bine de cinci ani ținutul mistic.

De la el aflăm că Sarmizegetusa se află la intersecția unor linii energetice, iar acestea au condus la resuscitarea unui
loc mirific, încărcat, care în trecut era folosit pentru a practica vechi ritualuri. Străbunii noștri căutau aceste puncte cu ajutorul fântânarilor, niște maeștrii care identificau locurile pozitive și negative, pentru a amplifica puterea rugăciunilor și a vindecărilor.

Fac parte dintr-o echipă de cercetători la nivel modial care au ca scop măsurarea, identificarea și cercetarea acestor puncte energetice. Măsurătorile pe care le-am facut acolo, împreună cu autoritățile statului, ne-au atestat faptul uluitor că energia din Sarmizegetusa nu numai că este puternică, ci este în creștere. Se pare că dacii au creat o rețea în jurul acestei centrale energetice folosind șirul lui Fibonacci.

Am făcut foarte multe analize în această zonă și am constatat că toate elementele din piatră erau armonios așezate, folosind o matematică sacră și astfel se transformau în niște lentile ce concentrau energia. Totul se canalizează într-un punct a cărui frecvență începe să crească din ce în ce mai mult. Iată și explicația de ce Sarmizegetusa este un loc special.

Potrivit ultimelor măsurători, creșterea energetică va fi continuă șapte ani de acum încolo, iar zona poate deveni mult mai puternică', spune Stelian Chivu.

Sarmizegetusa Regia

Comoara neînțeleasă și puterea brățărilor

Cele mai multe legende păstrate în munții Orăștiei sunt strâns legate de prețiosul tezaur al dacilor. Epoci la rând
s-a tot vorbit despre comorile îngropate în dealurile Sarmizegetusei, iar zvonurile cu privire la acestea nu făceau nimic altceva decât să stimuleze interesul vânătorilor de comori.

Însă eforturile și căutările lor au fost în zadar, deoarece tezaurul era protejat de o forță inexplicabilă, iar cine era tentat să intre în posesia lui sfârșea tragic.

În anul 1966, istoricul Sigismund Jako consemneză în volumul de cercetări arheologice La Cetatea Grădiștea Muncelului, o întâmplare parcă ruptă dintr-un film științifico-fantastic. Acesta povestește despre mărturia unui preot din satele din apropierea cetății, care aflase din spovedania unui localnic despre o comoară fabuloasă ascunsă în dealurile din jurul Sarmizegetusei.

Țăranul susținea că detaliile privind găsirea comorii le-a primit în vis. Ciudat este faptul că localnicul moare exact în ziua în care se spovedește. Tragicul eveniment se întâmpla la finalul anului 1700. La scurt timp după acest incident, preotul este vizitat și anchetat când autoritățile imperiale austriece vin în zonă pentru a cerceta descoperirea mai multor comori găsite în jurul cetăților dacice.

Brățările orgonice dacice au stârnit în mod special curiozitatea căutătorilor de nestemate. Se presupune că podoabele
dețineau puteri magice, iar cei care le purtau puteau comunica telepatic cu ceilalți și simțeau orice pericol. Mulți au
fost tentați să intre în posesia tezaurului lăsat de străbuni, dar mai devreme sau mai târziu au sfârșit rău.

Se pare că pe lângă valoarea materială, tezaurul este învăluit de o aură divină, cu rol de protecție, iar cei care nu au aceeași vibrație energetică sunt sortiți nenorocirii.

În momentul în care brățările au fost recuperate, ele au fost trimise la o comisie de experți din Rusia și SUA pentru a certifica proveniența lor. Pe lângă faptul că au confirmat valoarea și originalitatea acestora, rezultatele au dezvăluit că sunt concepute dintr-un aur special care este întâlnit doar pe teritoriul nostru, în Roșia Montană.

Un individ care nu credea în puterea lor a pus brățările pe mână și a paralizat. Ce arată asta și la ce foloseau brățările? Pe lângă faptul că Sarmizegetusa era un centru al credinței, educa și căpeteniile oștilor care apărau cetatea. Aceste brățări erau îngropate în anumite locuri pentru a crea o perdea. O perdea protectoare a cetăților. Iată de ce căpeteniile dacilor aveau această brățară și o purtau. Practic, brățara dacică era un fel scut de protecție care îi făcea puternici.

Mai mult de atât, cu ajutorul lor toate căpeteniile acționau exact ca un organism, în sincron, deoarece comunicau telepatic', mai explică Chivu.

În ultimii ani au fost descoperite mai multe tezaure de bijuterii şi monede antice de aur şi argint, majoritatea dintre
obiecte fiind considerate unice. Printre cele mai preţioase piese găsite în sit sunt mai multe brăţări spiralice din aur masiv, cu greutatea între 500 de grame şi un kilogram și jumătate și sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie al României.

În concluzie, dacă egiptenii au piramidele, mexicanii ruinele Maya de la Chichen Itza, și noi ne putem mândri cu
prima noastră filă de istorie: Sarmizegetusa Regia, un loc binecuvântat care are rolul de a ne proteja!

Citeste si

DOSAR SPECIAL Locuri misterioase din România: Peștera Polovragi, Triunghiul Bermudelor din România'

DOSAR SPECIAL Locuri misterioase din România: Mistere și fenomene stranii produse în Râpa Diavolului, la Balta Vrăjitoarelor și la focurile vii

DOSAR SPECIAL Locuri misterioase din România: Blestemul mormântului ascuns al Basarabilor

Autor: Ruxandra Hăbeanu

Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre