DOSAR SPECIAL Locuri misterioase din România: Mistere și fenomene stranii produse în Râpa Diavolului, la Balta Vrăjitoarelor și la focurile vii

mistere și fenomene stranii

În două locuri din țară, în comuna Lopătari din județul Buzău și la Andreiașu, în Focșani, măruntaiele pământului întrețin, fără încetare, „focurile vii'. Este adevărat că, de fapt, aceste focuri au o explicație cât se poate de logică și de firească, respectiv faptul că ele sunt întreținute de emanația de gaze din pământ.

Însă nici măcar o explicație științifică nu poate „topi' legendele care au apărut și persistă în ciuda trecerii timpului.
Zice-se că pe locul unde azi ard focurile, în Lopătari, oamenii săpaseră o fântână care le dădea cea mai bună și mai rece apă, o apă cu puteri miraculoase care, băută, vindeca orice boală.

Tot prin acele locuri se spune că trăia și un balaur de o răutate feroce, venit din adâncurile Iadului, care îi chinuia permanent pe oameni cu răutatea lui. Având însă mai multe capete și o putere nemăsurată, el era imposibil de învins.

Flăcările pe care le scotea pe nas prefacând trupurile oamenilor în scrum, nu puteau fi de nimeni potolite. Până într-o zi când un viteaz a urcat pe calul său alb și a decis că a venit timpul să pună capăt acestor grozăvii. Lupta dintre
cei doi s-a dat chiar lângă fântâna de leac, pe o punte din lemn, timp de două zile și două nopți.

Din când în când, voinicul și balaurul se opreau pentru a-și mai ostoi setea cu câte o gură de apă. Devenit tot mai
puternic pe lângă faptul că era isteț și curajos, tânărul a reușit până la urmă să-i reteze balaurului dintr-o mișcare
toate capetele. De atunci, de sub pământ, din iadul în care a ajuns, el continuă să scoată flăcări pe nări și să aprindă pământul, în speranța că i-ar mai putea speria pe localnici.

Dar oricât de plină de răutatea balaurului este această legendă, ea are și o latură pozitivă. Se spune că dacă vei ajunge la focurile vii și îți vei pune o dorință, cu siguranță că ea ți se va îndeplini.

Despre același loc se crede că ar fi o poartă a iadului, iar legenda ar fi alta. O legendă ale cărei personaje sunt un
bătrân și cele trei fete ale sale, furate de trei creaturi care au plătit pentru îndrăzneala lor.

Cu toate poveștile de groază țesute în jurul lor, focurile vii sunt pentru locuitorii zonei și cea mai bună metodă care îi
avertizează de iminența producerii unei catastrofe. Se spune că atunci când focurile depășesc înălțimea de doi metri,
cu siguranță se va produce în curând un cutremur cu o magnitudine însemnată.

Citeste si

DOSAR SPECIAL Locuri misterioase din România: Blestemul mormântului ascuns al Basarabilor

DOSAR SPECIAL Locuri misterioase din România: Sfinxul și Babele, stâncile cu forme ciudate, în jurul cărora au loc fenomene inexplicabile

DOSAR SPECIAL Locuri misterioase din România: Templul ursitelor, locul unde se împlinesc dorințele și poarta către alte lumi

Autor: Laura Bogaciu

Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre