DOSAR SPECIAL: Cei mai periculoși criminali ai României: adevărata poveste a lui Ion Râmaru, „criminalul blondelor”

03.09.2019, 08:45 . Actualizat 24.02.2023, 12:55

Homepage / Povesti adevarate

Cu terifianta istorie a „vampirului din București', Ion Râmaru sau – cum avea să i se mai spună – „criminalul blondelor', m-am întâlnit direct, de două ori, la distanță de ani lungi și, de fiecare dată, groaza faptelor sale mi-a dat o senzație de rău fizic.

Prima dată în copilărie, când într-o dimineață a lui aprile 1971, ieșind din casă, m-am descoperit cu mintea unui puști din clasele primare, în „plină
aventură'. Strada roia de milițieni, mașini Volga – care apăreau pe la noi câte una pe săptămână – ce încadrau curtea din vecini, o curte comună, cu o
clădire mare, boierească, ce fusese împărțită locativ multor familii muncitorești.

Oamenii priveau de la distanță, vorbind cu mâna la gură, femeile se închinau și multe își ștergeau lacrimile. Copiii, ca să ne dăm mari, ne strecuram prin cotloane profitând de neatenție, ca să aflăm, să vedem, să povestim, totul. În curte – am aflat repede -, gunoierii veniți la 5 dimineața, la treabă, găsiseră trupul groaznic mutilat al unei femei, înjunghiată la cap, piept şi picioare și cu capul aproape zdrobit de lovituri.

Canibal, necrofil, sadic

Vorba a mers repede: era a treia victimă a ucigașului în serie care bântuia orașul. Doar că acum cadavrul i-a speriat și pe cei care anchetau: organele
genitale ale femeii erau sfâșiate cu dinții. De văzut nu am văzut mare lucru până să fim luați la goană de acolo, căci cadavrul era acoperit și înconjurat de o baltă de sânge, dar atunci am auzit prima oară cuvinte ciudate, pe care le-am repetat mai târziu adulților care nu reușiseră să se apropie: canibal,
necrofil, fetiș, sadic…

Nu realizam grozăvia celor întâmplate, desigur, eram doar un puștan nerăsărit, mândru că eram în centrul atenției, dar ajuns la școală în ziua aceeea aveam să tac brusc realizând puțin din dimensiunea dramei și să simt prima dată cum „aventura' lasă loc, în stomac, unui început de groază: victima „vampirului' era „tanti Gica', mama colegei mele, Luiza. O văzusem pe mama ei de câteva ori, când am mers pe la Luiza pe acasă – împreună cu o altă colegă, Luminița Lambru, nepoata celebrului lăutar – dar nu țin minte decât că femeia era tânără și frumoasă și ne dăduse să mâncăm biscuiți cu rahat turcesc.

Luna și atacul

În clasa mea, orele și pauzele din ziua aceea au trecut într-o liniște ce nu ne stătea în fire. Luiza n-a venit la școală, desigur – fusese luată de o mătușă
acasă la ea, sau cam așa ceva -, și nici nu aveam să o mai văd vreodată, căci s-a mutat discret fără să mai calce în casa unde își trăise copilăria. Aproape
imediat după crima din strada Vulturi nr 40, miliția a trecut la măsuri cum nu mai văzusem: zeci și zeci de milițeni au împânzit străzile din Bucureşti, patrule pe jos și în mașini, ziua și noaptea, verificând bărbații și ridicându-i pe capete.

Femeile trăiau în teroare, mamele își ascundeau fetele în casă de cum se lăsa seara. Se vorbea de peste 2000 de arestări și se spunea că Ceaușescu însuși ceruse măsuri extraordinare, iar cazul ucigașului în serie fusese încredințat celebrului Ceacanica. Cu toate astea crimele și violurile continuau. Aproape în fiecare lună, vestea unui nou atac al „vampirului' adâncea teroarea, fără să știi unde, când sau cum puteai deveni victimă.

Monstrul era student la Medicină Veterinară

Peste mulți ani, în vara lui 1993, când groaza acelor zile devenise memorie, aveam să îl cunosc în cursul unui reportaj pe comisarul Traian Tandin, omul care fusese implicat în anchetă și care mi-a povestit într-o seara târzie, de la început până la final, istoria „criminalului blondelor': Ion Râmaru.

Într-adevăr, nume mari au colaborat la prinderea lui Râmaru, începând cu celebrul criminalist român Dumitru Ceacanica (făcut, la vremea discuției
mele, general-maior postmortem), cel al cărui frate fusese un clovn vestit și de care se temea toată floarea infractorilor români, în jargon intrând chiar, în loc de „mă jur', expresia: „să moară Ceacanica!'.

Cu siguranță – îmi spunea pe atunci colonelul Tandin -, nu există un alt asasin în serie în analele criminalisticii românești mai faimos decât Râmaru.
Teroarea iscată de cel mai odios criminal din istoria României depășise Capitala și, vreme de mai mulți ani după prinderea lui, teama însoțea pe stradă orice femeie din țară, iar poveștile despre modul cum a omorât bietele femei erau „demne' de un adevărat scelerat.

Studentul ucigaș – căci, oricât de ciudat, Ion Râmaru era student, intrase la Medicină Veterinară în 1966 cu media 5,33 și repetase mai mulți ani – a
comis într-un an de zile patru omoruri, șase tentative de omor, cinci violuri și o tentativă de viol și câteva tâlhării. Patru femei ucise și mai mult de alte zece atacate.

Ion Râmaru prefera blondele

Toate cu discernământ, concluzionaseră psihologii criminaliști. Femeile erau atacate cu toporişca, ciocanul sau cu o bară de fier, lovite cu sânge rece până la deces, apoi muşcate de sâni şi de coapse şi violate după ce erau deja moarte. Se ştia că asasinul în serie ataca numai după miezul nopții femei singure și doar pe vreme rea, cu ploaie și vânt puternic.

Și fiindcă toate femeile ucise erau blonde, iar cele care scăpaseră cu viață brunete, s-a născut legenda că ucigașul omora doar blonde și i s-a spus „asasinul blondelor'. Pare greu de crezut dar, de teamă, zeci și sute de bucureștence blonde și-au vopsit părul și nu mai ieșeau din casă după ce se lăsa
întunericul sau ieșeau doar însoțite de bărbați.

Râmaru a mobilizat întreaga Miliție

Până la prinderea lui s-au făcut mai mult de 2.500 de arestări, peste 100 de maşini patrulau noaptea pe străzi, sute de oameni au fost urmăriți, ținuți sub observație și interogați zile în șir, au fost verificați bolnavii psihic, deținuți eliberați, cerșetori… Mai mult, pentru prima dată în România, specialiștii de la IML au reușit să facă un portret robot pornind de la amprentele dentare lăsate în carnea victimelor și, în plus, se stabilise faptul că asasinul căutat avea o anomalie dentară.

Nu mai existase în istoria românească o mobilizare a forțelor de ordine de asemenea proporții. Și totuși, „asasinul canibal' continua să acționeze.

Crime odioase

Teroarea a început în martie 1970. Prima victimă, Elena Oprea, fusese atacată cu toporişca, asasinată într-un mod înfiorător, iar ucigașul o violase, o
muşcase şi îi supsese sângele. Lucruri constatate la expertiza medico-legală. În iunie, încă o victimă, Florica Marcu, a fost lovită, dusă leșinată în cimitirul Sfânta Vineri, înjunghiată şi violată, dar a scăpat ca prin minune, salvată de un şofer de camion care i-a auzit strigătele de ajutor.

Câteva luni mai târziu, Olga Bărăitaru a fost jefuită, violată şi aproape omorâtă cu lovituri. Apoi, la exact un an de la prima crimă, Fănica Ilie avea să moară la fel, violată, mușcată și exsangvinată. În aprilie, s-a descoperit cadavrul din strada Vulturi, al Gheorghiţei Popa, înjunghiată, cu capul zdrobit de cinci lovituri groaznice, violată și cu organele genitale sfâșiate cu dinții.

Apoi, în mai, Stana Sărăcin a fost violată cu bestialitate. Foarte curând, cuprins aproape de nebunie, criminalul o ucide pe Mihaela Ursu cu lovituri de ciocan, aproape îi retează capul cu cuțitul, o așează cu mijlocul pe trei cărămizi dar nu apucă să o violeze căci este obligat să fugă. Două ore mai târziu o atacă pe Maria Iordache cu o bară de fier, însă femeia reușește să scape.

În aceeași lună au urmat alte trei atacuri, unul după altul, cu o frenezie ucigașă, însă acela era începutul sfârșitului, hazardul fiind cel care a ajutat la prinderea ucigașului.

Mistere rămase neelucidate

Sub una dintre cărămizile folosite la atacul asupra Mihaelei Ursu – ultima femeie omorâtă de „vampir'- criminalul scăpase din buzunare – probabil – o
scutire medicală de la un cabinet de psihiatrie, pe care se vedea data și parafa medicului dar nu se cunoștea numele posesorului. Au fost verficate
toate scutirile emise în luna respectivă și așa s-a ajuns la Ion Râmaru, studentul care repeta anul III.

A fost arestat la intrarea în căminul studențesc unde locuia, în 27 mai 1971, având la el o sacoșă unde erau un topor și un cuțit de bucătărie. A fost pus imediat sub acuzare și și-a recunoscut crimele deși, scurtă vreme mai târziu, a pretins că părtaş la crime ar fi fost şi tatăl său, Florea Râmaru, vatman la ITB.

Anchetatorii au aflat că tatăl știuse de crimele fiului, dar nu au putut dovedi participarea la ele, iar în finalul unui proces urmărit de o țară întreagă, Ion Râmaru a fost condamnat la pedeapsa maximă a Codului Penal, litera „h': moartea. La anunțarea sentinței, sala de judecată a izbucnit în aplauze.

Cel mai mare criminal al României a început să plângă în fața plutonului de execuție

Cel mai odios criminal din istoria României a fost executat prin împușcare în curtea penitenciarului Jilava, în 23 octombrie 1971, iar în fața armelor, din sfidător cum era până atunci, el s-a prăbușit complet: s-a aruncat pe jos, tăvălindu-se și plângând în hohote, strigând, și a trebuit să fie legat de stâlp ca să rămână în picioare.

Ultimele cuvinte rostite înainte ca gloanțele plutonului de execuție să-i curme viața au fost: „Chemați-l pe tata. El este de vină. Vreau să trăiesc!”, vorbe ce aruncau un văl de mister, nerisipit încă, asupra unei generații de ereditari ai crimei. Căci, la exact un an de la execuția lui Ion Râmaru, pe 23
septembrie 1972, cadavrul unui bărbat căzut din tren ajunge la IML, iar amprentele sale se vor dovedi identice cu cele ale unui criminal care în 1944
ucisese cu bestialitate cinci femei în decursul unui singur an.

Cadavrul adus la IML în 1972 era al lui Florea Râmaru, tatăl celui mai cunoscut asasin din România. Iar pentru ca misterul să fie complet, nici astăzi nu știe nimeni ce s-a petrecut după împușcare cu trupul celui mai mare criminal din istoria României. Locul unde a fost îngropat Ion Râmaru nu este
cunoscut, iar autoritățile de la Jilava spun că în arhive nu există nici date, nici vreun înscris oficial care să ateste locul de înhumare ori faptul că trupul lui Ion Râmaru a fost coborât în pământ, în integralitatea sa.

Citeste si

DOSAR SPECIAL Cei mai periculoși criminali ai României: Văduva neagră' Vera Renczi și-a dorit să fie ultima femeia din viața a 35 de bărbați

DOSAR SPECIAL Cei mai periculoși criminali ai României: Eugen Grigore, călăul țiganilor'

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro