Dorian Popa a făcut primele declarații după ce în spațiul public au apărut multe clipuri video care sugerau că artistul le-a cerut mai mulți bani decât era stabilit unor chiriași care au stat în garsoniera lui din București. El a răbufnit, a explicat că totul e o neînțelegere, că aceștia au luat mai multe bunuri din locuința lui.
S-a zis că firma pe care Dorian Popa a angajat-o pentru a administra proprietatea lui din București a cerut cu 100 de lei mai mult unei mame din Turcia care a stat în garsoniera artistului pentru că la plecare a luat toată hârtia igienică și produsele de curățenie.
„Eu am pe cineva care se ocupă de această garsonieră, pentru că, evident, nu aș putea să am timp să mă ocup eu. Persoana care se ocupă este extrem de educată, iar mesajul pe care l-a trimis acestor clienți a fost cât se poate de diplomat. Da, într-adevăr, sunt unii clienți care, în urma lor, lasă uragan, dar asta nu este treaba mea și nu pot să schimb omenirea.
Cei care lucrează în domeniul hotelier sunt absolut sigur că mă înțeleg foarte bine. Nu puține au fost materialele în presă, dar și la TV, vizavi de distrugerile pe care oamenii le lasă în urmă. Eu nu am contact cu clienții, pentru că nu este normal, am încredere totală în cel care se ocupă', a declarat Dorian Popa pentru spynews.ro.
„Omul mi-a spus care au fost daunele, având în vedere că costul unor astfel de daune pe platformele pe care este închiriată garsoniera este mult mai mare, băiatul a considerat că suma de nici mai mult, nici mai puțin de 20 de euro, pentru distrugerile pe care ei le-au făcut, pe lângă ceea ce au furat. Ei au furat niște lucruri, le-au spus doar pe acelea, și am înțeles că eu, în urma furtului, trebuia să le trimit niște flori.
Oamenii cred că dacă ai bani trebuie să închizi ochii la toate lucrurile rele care se întâmplă în jurul tău. Eu nu consider așa ceva. Îmi pare rău că oamenii au ajuns să fure hârtie igienică și produse de curățat pardoseala, eu am făcut acea garsonieră cu tot sufletul meu, iar suma investită acolo a fost 60.000 de euro, doar pentru renovare', a mai explicat Dorian Popa pentru spynews.ro.
Dorian Popa își închiriază garsoniera pe noapte cu 459 de lei.