Dăruiți o șansă la viață pentru un băiat în pericol

De 12 ani un băiat, elev strălucit, suferă din cauza sindromului Klippel-Trenaunay, care îi dă dureri îngrozitoare, dar îi pune și viața în pericol.

În urmă cu aproape 15 ani, pe când avea doar câteva luni, piciorul stâng al lui Gabriel Bălăcean se umfla extrem de tare, iar medicii nu făceau la acea vreme, decât să-l îmbrace într-un ghips. „E de la o fisură la osul coapsei!', s-au pronunțat specialiștii. Episodul avea să se repete, dar cu și mai multă agresivitate, când băiețelul a împlinit trei ani, vârstă la care a și fost diagnisticat, oficial, cu sindromului Klippel-Trenaunay (o malformație venoasă congenitală extrem de dureroasă).

Au urmat 12 ani de tratamente zadarnice în care copilul a fost dus la zeci de medici care, din nefericire, nu au reușit să găsească antidotul pentru cumplita malformație. Aceasta se manifestă cu dureri îngrozitoare și pierderi masive de limfă care iese pur și simplu prin piele, precum o transpirație abundentă. În plus, infecții foarte periculoase pot surveni oricând.

De când în România i s-a spus oficial că nu se mai poate face nimic, speranța la o viață mai bună pentru Gabriel pare să fie în mâinile unei echipe de medici francezi de la Spitalul Cognac Jay din Paris. Băiatul, un elev de excepție al Școlii 56 din București, ar trebui să ajungă la unitatea medicală din capitala Franței pentru investigații amănunțite și pentru două operații, una de reconstrucție a limfedemului scrotal și o intervenție de sucțiune lipo-limfatică a piciorului stâng.

Gabriel nu vrea decât să trăiască normal, dar pentru ca visul lui să devină realitate, băiatul are nevoie urgent de 200.000 de euro. Băiatul se află deja
la primele investigații premergătoare operației, iar medicii pot confirma oricând intervenția.

Toți cei care doresc să îl ajute pe Gabriel prin Fundația Ringier România o pot face donând 2 euro* prin SMS la 8828 cu textul Gabriel sau orice sumă, prin transfer, online sau PayPal. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

De 7 ani Fundația Ringier ajută copiii grav bolnavi să trăiască. Peste 250 de micuți au fost sprijiniți datorită generozității donatorilor noștri.

Când donați prin Fundația Ringier, care derulează programul Ajută copiii, aveți siguranța că banii sunt folosiți de beneficiari exclusiv în scopuri medicale.

* Suma alocată cauzei la numărul 8828 este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele
preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber