Există o mulțime de metode de epilare care te ajută să scapi de acele fire de păr supărătoare. Ceara depilatoare, creme, aparate de ras, aparatele de epilare cu laser sau IPL sunt câteva cele mai populare modalități care îndepărtează părul nedorit.
Totuși, aceste metode sunt destul de scumpe și de cele mai multe irită pielea.
Un preparat prin care poți îndepărta firele de păr nedorite de pe corp este ceara de lapte, potrivit fasingur.info. Totodată, această metodă ajută la hidratarea pielii, lăsând-o netedă și sanătoasă. Ceara de lapte este un produs blând pentru piele, foarte eficient, care nu are efecte secundare.
Primul pas este să dai castravetele pe răzătoare, iar apoi să strecori sucul obținut. După aceea, amestecă într-un castron gelatina, laptele, bicarbonatul și sucul de castraveți. Adaugă compoziția la cuptorul cu microunde timp de 15 secunde și amestecă foarte bine, astfel încât să se formeze o pasta netedă și groasă.
Cu ajutorul unei pensule, se aplică ceara caldă pe zona de corp dorită. Se lasă să se usuce complet, apoi se dezlipește rapid, în sensul invers al creșterii firelor de păr.
Aplicați acest tratament de 2 – 3 ori în prima lună, iar apoi procedura se poate urma mai rar. În timp, rezultatatele vor fi de lungă durată.
Foto: shutterstock.com
Burlacu Alexandra
Citește și:
De ce apar pistruii în timpul verii și cum poți evita acest lucru?