Cum să porți blugii largi? Uite cu ce să îi combini pentru a obține un look spectaculos

Blugii skinny au fost la modă o lungă perioadă de timp, dar treptat, aceștia au fost înlocuiți cu blugii largi, o variantă mult mai comodă și mai ușor de purtat. Pentru că sunt creați astfel încât să dea volum în partea de jos a corpului, multe persoane îi evită pentru că nu știu în ce combinații vestimentare să îi poarte astfel încât să obțină un look spectaculos.

Blugii largi sau wide-leg jeans sunt în tendințe și contrar așteptărilor, aceștia pot fi purtați de oricine, indiferent că vorbim despre femei înalte sau despre cele mici de statură. Chiar dacă se potrivesc în special doamnelor cu picioarele foarte lungi, femeile cu o siluetă minionă îi pot asorta cu o pereche de pantofi cu toc, iar ținuta va arăta impecabil.

Cum să porți blugii largi?

Blugii largi nu sunt deloc greu de purtat, ci pot sta la baza construirii unor ținute stylish și care vor fi foarte apreciate. Principala regulă ce trebuie respectată atunci când vine vorba despre această piesă vestimentară este păstrarea unui control al volumului. Mai exact, blugii largi ar trebui purtați alături de piese mai puțin voluminoase în partea superioară și care să evidențieze talia.

Poți obține o ținută spectaculoasă combinând acești blugi cu un top și un sacou elegant, cu o cămașă răsucită în jurul taliei, un tricou sau orice altă bluză mulată. Făcând acest lucru te vei asigura că nu vei avea foarte mult volum în partea de sus.

Chiar dacă regula generală este să combini acești blugi cu bluze care să îți evidențieze abdomenul, un tricou sau un pulover oversize vor arăta la fel de bine, mai ales în sezonul rece.

Deschide galeria foto pentru a vedea câteva combinații în care poți purta blugii largi.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com, hepta.ro

Citește și:

Cum s-au îmbrăcat vedetele la Gala Premiilor Emmy 2018? Uite care au fost cele mai inspirate ținute

Rochii fabuloase la o prezentare de modă

Motivul pentru care buzunarele blugilor de damă sunt mai mici decât buzunarele blugilor bărbătești

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete si Moda