Cum să faci sport singur acasă! Cele mai bune aplicații pentru fitness te ajută să fii motivat

aplicatii-pentru-fitness

Mișcarea și sportul ne ajută să ne menținem în formă, să avem un corp de invidiat și să ne menținem sănătoși. Doctorii, nutriționiștii, dar și ne antrenorii de fitness recomandă mereu cel puțin 30 de minute de mișcare în fiecare zi, nu doar pentru un organism sănătos, dar și o minte sănătoasă.

Din păcate însă nu toată lumea are timp să facă sport în mod regulat, din cauza programului de lucru sau din diverse alte motive. Tocmai din aceste cauze foarte mulți oameni au probleme cu greutatea, iar rata obezității crește de la o zi la alta.

Cu toate acestea, trebuie să știi că există soluții foarte bune și nu va mai fi nevoie să cheltui o mulțime de bani pe abonamentele de la sală. Ai nevoie de un dram de voință și o aplicație bună pentru telefonul mobil. Vei putea face mișcare pe timpul tău, fără să mai depinzi de un program strict al unei săli de fitness. Și cum tehnologia a evoluat fantastic în ultimul timp,

Iată un top al celor mai bune și mai populare aplicații de fitness pentru telefonul mobil!

Runtastic

Una dintre cele mai populare aplicaţii de fitness în România este Runtastic, care beneficiază de o interfaţă curată şi intuitivă şi îţi permite monitorizarea unei game variate de activităţi în aer liber, precum alergările, mersul pe bicicletă sau mersul pe jos, conform giz.ro. Aplicaţia îţi oferă informaţii cardio complexe, precum distanţa parcursă, durata activităţii, schimbarea altitudinii sau numărul de calorii arse. Aceste date, precum şi multe altele, sunt apoi sintetizate în grafice intuitive care te ajută să remarci mai uşor progresele.

Aplicaţia are şi un caracter social, întrucât îţi poţi informa prietenii de pe reţele sociale despre evoluţiile tale şi chiar îţi poţi compara performanţele cu ale lor, element care contribuie la motivarea ta.

Endomondo Sports Tracker

O altă aplicaţie apreciată este Endomondo Sports Tracker, care pe lângă alergări se pretează şi pentru ciclism sau plimbări. Opţiunile aplicaţiei sunt bogate şi vizează atât statisticile clasice legate de distanţa parcursă, viteza de deplasare şi caloriile consumate, cât mai ales posibilitatea de a asculta performanţele în format audio la fiecare kilometru parcurs şi de a-ţi stabili diverse obiective de distanţă.

În plus, aplicaţia are şi un puternic caracter social: poţi posta rezultatele pe Facebook, poţi vedea rezultatelor prietenilor care folosesc aplicaţia şi îţi poţi stabili ca obiectiv să depăşeşti performanţele lor. De asemenea, toate datele pot fi accesate online de pe site-ul aplicaţiei pentru a-ţi monitoriza mai uşor performanţele. Versiunea Pro îţi oferă în plus şi posibilitatea de a-ţi stabili obiective pentru consumul de calorii sau timpul necesar pentru parcurgerea unei anumite distanţă.

RunKeeper

Cu o interfaţă curată şi aerisită, RunKeeper îţi oferă de asemenea cele mai importante date despre alergările tale: sistem de poziţionare prin GPS şi Google Maps şi clasicele rapoarte de distanţă, viteză şi calorii arse. Toate aceste informaţii pot fi exportate ulterior pe site-ul dedicat RunKeeper.com pentru a ţine permanent evidenţa performanţelor tale.

RunInjuryFree

Aplicaţia dezvoltată exclusiv pentru iPhone include cinci moduri de alergare, însă principalul avantaj al acesteia este dat de informaţiile de prevenire a accidentarilor. Pe lângă 10 sfaturi de bază pentru prevenirea accidentarilor ai la dispoziţie şi informaţii despre cum poţi accelera procesul de recuperare. Aplicaţia costă 5 USD, însă se poate dovedi utilă pentru utilizatorii care au nevoie de ceva mai mult decât un simplu instrument de măsurare a vitezei şi caloriilor arse.

MapMyRun

Aşa cum sugerează şi numele, MapMyRun se limitează la funcţiile de bază ale unei astfel de aplicaţii: configurarea traseului parcurs prin GPS şi Google Maps şi evidenţierea distanţei parcurse, vitezei de deplasare şi a caloriilor arse. Interesant este că aplicaţia te informează şi câte calorii ar trebui să arzi zilnic pentru a rămâne în formă cu scopul de a şti dacă ai alergat suficient de mult.

Zombies, Run!

Mulţi dintre noi aleargă de plăcere, însă mulţi alţii aleargă pentru că trebuie să dea jos câteva kilograme în plus. Indiferent din ce categorie faci parte, dacă îţi este greu să te motivezi pentru a alerga mai mult Zombies, Run! este probabil cea mai bună şi mai inedită aplicaţie. Aplicaţia include un joc în care eşti urmărit de un zombie, iar obiectivul tău este să fugi cât mai mult şi mai repede pentru a nu fi prins din urmă, dar şi să atingi anumite destinaţii strategice. Sistemul este unul inteligent, întrucât jocul îţi urmăreşte traseul, distanţa şi viteza prin GPS şi Google Maps şi, în funcţie de gradul de dificultate ales, vei fi prins de zombie mai devreme sau mai târziu. Sau poate niciodată, dacă eşti suficient de rapid!

30 day fit challenge workout

Această aplicație pentru fitness este destinată în special celor care sunt prea ocupați pentru a ajunge la sală, toate exercițiile putându-se face acasă, potrivit ehealthromania.com. Este ideală pentru începători, fiecare exercițiu fiind însoțit de instrucțiuni detaliate, pictograme animate, precum și fișiere video. Este conceput pe trei nivele de dificultate, fiecare având două planuri de antrenament. Sfatul nostru este să începi treptat, plecând de la cel mai simplu nivel. Nu uita că scopul principal este de a crește treptat tonicitatea musculaturii și de a evita accidentările.

Human App 

Dacă eşti genul care cu greu se poate mobiliza pentru puţină mişcare, Human App este exact ceea ce îţi trebuie și este gratuită. Combină satisfacţia pe care o ai atunci când postezi pe reţelele sociale cu satisfacţia pe care o poţi avea după ce vei fi încheiat mişcarea de 30 de minute, potrivit topfitness.ro. Aplicaţia te încurajează să ieşi, să alergi, să te dai cu rolele sau cu bicicletă, înregistrează performanţele tale şi le share-uieşte mai apoi pe reţelele sociale.

Fitocracy

Pentru firile mai competitive, pentru gamer-îi pasionaţi, Fitocracy este aplicaţia potrivită. Această aplicaţie este asemănătoare unui joc, fiecare participant fiind automat înscris într-o cursa unde cel mai bun câştigă. Pe lângă faptul că sunt realizate clasamente, aplicaţia permite şi updatarea unor status-uri prin care să comunici cu ceilalţi participanţi. Aplicaţia se adresează mai multor tipuri de activităţi, de la fitness, până la powerlifting şi înot.

Foto: 123rf.com

Citește și:

Cum să postești sănătos

Alimente care reduc stresul

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro