Cu cât este mai mic salariul unui profesor român față de un coleg din Luxemburg? Diferența este colosală

Problema salariilor mici ale profesorilor a fost intens dezbătută în ultimii ani. Toată lumea știe că sunt mai mici decât salariile un profesor străin din Europa, dar până acum nu s-a cunoscut exact care este diferența. Ei bine, comparativ cu un salariat din Luxemburg, salariul unui profesor din România este cu mult mai mic.

Cu cât este mai mic salariul unui profesor român față de un coleg din Luxemburg?

Astfel, un profesor român are o limită minimă a salariului brut anual de aproximativ 21 de ori mai mică decât cea a unui coleg din Luxemburg (3.533 de euro, față de 72.000 de euro în Marele Ducat), conform Profit.ro, care citează un studiu al Comisiei Europene, publicat de Toute l’Europe.

„Profesorii europeni trăiesc foarte diferit în funcție de țara în care locuiesc. Cifrele publicate de Comisia Europeană arată că un profesor român câștigă de aproximativ 21 de ori mai puțin decât un coleg din Luxemburg: 3 533 de euro, față de 72 000 de euro în Marele Ducat. În Franța, un profesor angajat în școala primară câștigă cel puțin 24.595 de euro pe an brut, aproape ca un coleg italian, cipriot sau portughez, dar de două ori mai mult decât un profesor estonian, grec sau ceh.

Acesta este salariul minim pentru profesorii din Europa. Datele ar putea părea surprinzătoare, dar acestea trebuie legate de costul vieții în diferitele state membre, pentru a fi mai bine înțelese. Salariul unui profesor față de PIB-ul național pe cap de locuitor poate varia foarte mult în Europa: cea mai mare rată este în Portugalia (126,9%), Spania (122%) și Germania (120,9%). La polul opus, în Letonia, Lituania și Slovacia, salariul minim pentru profesori este cel mai mic în comparație cu economia națională (mai puțin de 60% din PIB pe cap de locuitor)”, informează Toute l’Europe.

Foto: touteleurope.eu, shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Kazuo Ishiguro, câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură 2017

Noua metodologie a Ministerului Educației. Auxiliarele didactice ar putea ajunge în școli abia la începutul anului viitor

S-a lansat primul ghid din România pentru părinții elevilor aflați în anii de examen

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie