Cristina Joia, dezvăluiri inedite la 10 luni după ce a fost agresată de o femeie într-un supermarket: „A trebuit să trec prin niște traume”

Au trecut zece luni de la evenimentul care i-a schimbat viața designerului emisiunii „Visuri la cheie', Cristina Joia. Vedeta își amintește cu groază acele momente, dar și perioada imediat următoare care a afectat-o atât pe ea, cât și pe întreaga sa familie.

Cristina Joia nu s-ar fi gândit niciodată că va fi victima violenței fizice până toamna trecută, când o femeie a lovit-o brutal la la ieșirea dintr-un magazin din București. La vremea aceea, vedeta ProTV a avut nevoie de intervenție chirurgicală de urgență, iar medicii au ținut-o câteva zile în spital pentru recuperare.

Tot incidentul a pornit de la o simplă remarcă făcută unei femei care își parcase mașina pe trecerea de pieton, blocând astfel intrarea în parcarea magazinului. Agresoarea s-a dus la Cristina și fără să stea pe gânduri i-a zdrobit nasul. Potrivit declarațiilor designerului, urmele intervenției medicilor se mai văd foarte puțin, însă cele care i-au rămas în suflet sunt mult mai adânci.

„A trebuit să mă detașez de eveniment, ca să-mi fie mie bine. Eu nu simt ură și nu țineam neapărat să o văd în pușcărie și pe copiii ei departe de ea. Este puțin frustrant că a trebuit să trec prin niștre traume, și eu și familia mea, cu suferință fizică și operații, dar și prin procesul în sine, care a fost traumatizant pentru mine din punct de vedere emoțional', a mărturisit Cristina Joia pentru PROTV.RO.

Dincolo de durerea fizică la care a fost supusă, Cristina a fost nevoită să se întâlnească din nou cu agresoarea atunci când s-a judecat cazul. În timpul procesului, avocata „bătăușei' a umilit-o spunând că s-ar fi folosit de imaginea sa de om de televiziune.

„Ea nu a arătat niciun fel de remușcare, a fost la fel de arogantă. Avocata ei m-a acuzat că m-am folosit de imaginea mea de om de media, dar eu nu pot să zic asta despre mine, fiindcă eu sunt designer, sunt angajată pe șantier, nu la televizor. La proces, după ce am suferit o agresiune fizică, am fost pusă la zid emoțional', a mai spus designerul emisiunii „Visuri la cheie'.

În urma procesului, judecătorii au decis să încheie cazul dându-i agresoarei o pedeapsă cu suspendare. Acest lucru nu a demotivat-o pe Cristina, nici s-ar fi bucurat să fie altfel pedepsită, dar îi lasă impresia că oamenii care apelează la violență sub orice formă a ei nu suportă îndeajuns consecințele faptelor lor.

Peste două săptămâni debutează sezonul 8 al emisiunii „Visuri la cheie', iar Cristina Joia alături de Alina Vîlcu, Laura Boghiu, Alex Gavrilescu, Andra Marinescu și Dragoș Bucur vor adune un plus de stare de bine în viața unor oameni extrem de necăjiți. Designerul Cristina Joia a demonstrat că este o persoană puternică și revine la muncă atât pe șantier, cât și pe micile ecrane, deși multe persoane au crezut că va renunța la acest proiect.

„Foarte mulți oameni mi-au spus că n-o să pot să mai fac emisiunea asta pentru că mi-am pierdut încrederea în oameni, că mai traumatizant a fost când zăceam în magazin, plină de sânge, și nimeni nu a sunat la poliție și la ambulanță. Eu am sunat. Dar nu mi-am pierdut încrederea în oameni', a declarat Cristina Joia.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete