Creatoarea de modă Delia Lazăr a murit la 42 de ani. Cauza decesului
Creatoarea de modă Delia Lazăr s-a stins din viață la 42 de ani pe 7 ianuarie. Anunțul trist a fost făcut de copiii ei.
Delia, mama a trei copii. s-a numărat printre cei mai cunoscuți designeri din România, cu numeroase premii câștigate la concursurile din România, dar și din străinătate. Creatoarea s-a stins din viață pe 7 ianuarie, dar anunțul despre decesul ei a fost făcut seara, pe 8 ianuarie, copiii ei dezvăluind și cauza morții.
„În urma unei operații complexe pe creier în anul 2022 mama noastră a început o nouă viață, însă după o perioadă de recuperare de un an și jumătate un moment de neatenție și o stare fizică slăbită au dus la o tragedie. Pe această cale ținem să vă anunțăm că draga noastră mamă ne-a părăsit pe data de 7.01.2024. TE VOM PĂSTRA ÎN INIMILE NOASTRE PENTRU TOTDEAUNA.TE IUBIM MAMA!', este mesajul care a apărut pe pagina de socializare a regretatei creatoare de modă.
Ultimul mesaj al Deliei Lazăr
Vestea este cu atât mai tulburătoare, având în vedere că în urmă cu câteva zile, pe 30 decembrie 2023, înainte de Revelion, Delia Lazăr transmitea un mesaj optimist, în care vorbea despre lupta cu boala, dar și despre modul în care înțelege acum viața.
VEZI FOTOPOZA (1 / 4)„Anul acesta m-a învățat să nu renunț niciodată. M-am confruntat cu atâtea provocări, dar le-am înfruntat cu curaj. Știu că voi răzbate în tot ce va urma…
M-a învățat să renunţ la iluzia controlului. Sunt lucruri care se vor întâmpla indiferent dacă îmi place sau nu. Atâta timp cât am încredere în proces și fac tot posibilul, totul va fi în regulă! M-a învățat să accept schimbarea. Oportunitățile se vor prezenta întotdeauna celor care sunt pregătiţi, iar eu sunt dispusă să accept schimbarea dacă aceasta va duce la o versiune mai bună a mea!
Țin să le mulțumesc tururor celor care mă respectă. Celor care mă consideră un prieten. Celor care mă iubesc. Celor care se gândesc la mine din când în când. Celor care îmi dau un sfat bun. Celor care-mi dau puterea de a continua. Celor care mă susțin şi mă acceptă aşa cum sunt.
Vă mulțumesc!'.
Delia Lazăr va fi înmormântată miercuri
Prietena ei, Lorena Crintea, a anunțat când va avea loc înmormântarea.
„Cu regret profund, vă aduc vestea tristă că o prețioasă prietenă și talentat designer vestimentar, Delia Lazăr, a părăsit această lume. Împreună, am avut privilegiul de a admira creațiile ei uimitoare, care au reflectat pasiunea și talentul ei incontestabil.
Drum lin către stele, dragă prietenă, în călătoria ta spre lumi nevăzute…
Lumina pasiunii și creativității tale continuă să strălucească în inimile noastre.
Amintirea ta va trăi în fiecare ținută creată și în fiecare zâmbet pe care l-ai adus în jurul nostru…
Dumnezeu să te odihnească…
Mâine, 09.01, trupul neînsuflețit va fi depus la Capela Bisericii ,,Sfântul Nicolae' din Cartierul Slobozia, iar înmormântarea va avea loc miercuri, ora 12.00, la Cimitirul ,,Învierea lui Lazăr', din Cartierul Muscel'.
Cine a fost Delia Lazăr
Delia Lazăr a fost recunoscută ca una dintre cele mai apreciate creatoare de modă din România, obținând numeroase premii atât în țară, cât și în afara granițelor. În 2018, i s-a acordat premiul pentru „Cea mai bună/frumoasă rochie” la Festivalul Mondial al Modei de la Dubai, Emiratele Arabe Unite. Ulterior, a fost invitată să facă parte din echipa de organizare a evenimentului, ocupând funcția de director artistic, după ce a fost invitată în emisiunea de succes „Reușita TV” a lui Daniel Lazăr.
Creatoarea de modă a participat și la Festivalul Internațional de Modă Transilvania Fashion, desfășurat la Cluj-Napoca în septembrie 2022, sub egida European Fashion Council și FashionTV.
La Gala „România ești TU”, trei locuitori din Prahova au fost premiați: primarul Campinei, Alin Moldoveanu, Delia Lazăr (Dahlia Couture) și Andra Manescu (II Breaza).