Confesiunea unui voyeur: Dar voi, în locul meu, ce-ați fi făcut? Ați fi intervenit?

confesiunea Avantaje

Zilele trecute stăteam în mașină, în parcarea din spatele bazinului de înot și-mi așteptam copiii. Mașina era oarecum pitită și ascunsă de umbra unor copaci imenși, iar eu aveam de stat o oră… Așa începe confesiunea unei cititoare trimistă pe adresa redacției cu rugămintea de a fi postată anonim:

“După ce am verificat noutățile de pe Instagram și Facebook suficient cât să mă plictisesc, am simțit că mașina se mișcă puțin și am auzit voci din spate. Un el și o ea găsiseră locul ideal pentru o ceartă epică, cu reproșuri și insulte, cu săgeți otrăvite și violență verbală slobodă… Era mult patos între ei.

Evident nu mă văzuseră stând cuminte la volan, dar nici nu mă pot lăuda cu o statură de zeiță și picioare interminabile. Mi-am ferit puțin scăfârlia să nu se vadă dincolo de spetează și de suportul pentru cap și am analizat opțiunile: stau nemișcată și aștept să se termine ocara între îndrăgostiți sau ies și le arăt că au martori la cearta domestică. Am ales prima variantă din comoditate, jenă și… plictiseală.

Am vrut să văd care sunt subiectele de neînțelegeri între oameni. Am ales prost! După ce el a scos telefonul și i-a arătat niște documente trimise către o destinatară care făcea subiectul geloziei cumplite a partenerei, disculpându-se astfel de suspiciuni, a venit rândul lui să-i reproșeze că pe plajă nu-știu-unde, ea a făcut topless fix când venise nu-știu-cine.

Nebunie! Ea l-a împins în mașină, el i-a dat peste mână, ea i-a luat telefonul și i l-a aruncat, el a apucat-o de ceafă și a imobilizat-o. Moment în care am vrut să sun la poliție și să ies să-i despart. Când să mă ridic din poziția gheboșată în care mă aflam, am pus mâna pe mânerul de la portieră, m-am uitat în oglindă și i-am văzut pe certăreți într-o poziție nefiresc de apropiată dar oarecum bizară… în sensul că el avea mână înfiptă adânc în coama de păr negru a ei, iar ea îl apucase cu ambele mâini de tricou ca pe un infractor. Și se sărutau.

Cum să ies? Păream penibilă. Mă trădam că am stat și n-am intervenit, iar acum mă amestec când nu trebuie. M-am ghemuit la loc, timp în care domnișoara a fost așezată aproape frenetic cu spatele pe lunetă, nervosul se chinuia s-o jumulească de haine, mașina se zguduia, iar mie îmi era teamă că ies copiii de la înot fix în mijlocul acțiunii.

Când ești pus în fața unei astfel de situații, de rușinea barierei intimității nu știi cum să reacționezi. Eu am pus mâna pe cheile aflate în contact și am vrut să pornesc motorul. Apoi am realizat grozăvia. Fusesem acolo la un metru de ei tot timpul. Asistasem la ceartă, la jigniri, la îmbrânceli în mașină, la mozoleala erotică și acum când chestiunea era în toi, eu stricam tot. De parcă eram Grinch.

Am decis să nu mă mai uit în nicio oglindă, să mă reîntorc ușor fără mișcări bruște pe Facebookul de pe telefon și să fiu atentă când ies copiii. Cu fiecare geamăt și icnet care ajungea până la mine, creștea exponențial jena mea. Sunt o mamă tânără, nu sunt chiar Grinch care a stricat Crăciunul… și probabil din acest motiv am stat țintuită locului. Dar a fost… greu de uitat. Și pentru mine și pentru ei. După ce s-a încheiat nebunia, s-au moșmondit cu hainele, apoi au plecat cuminți pe unde au venit… Ei împăcați, eu cu eticheta de voyer lipită mare pe frunte pentru toată viața.”

Foto: 123rf

Citește și:

Singure ne transformăm în jucării sexuale și apoi strigăm în gura mare cât de porci sunt bărbaţii

DOSAR SPECIAL Români care au schimbat lumea: Nadia Comăneci, gimnasta pentru care s-a inventat nota 10

Confesiunea unei cititoare: Vă scriu ca să-mi iau rămas bun…'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre