Confesiunea unei cititoare: Viața mea de “badantă” în Italia… mereu la cheremul altora

badanta

Nu știți ce e aia o badantă? Este denumirea italienilor pentru o persoană care are grijă de altă persoană. Italia e plină de femei care îngrijesc case, bătrâni, copii, chiar și animale…

Acum câțiva ani, când am plecat eu în Italia, era un privilegiu să-ți găsești de lucru și să fii plătită imediat cu o sumă pe care în țară o primea, cu chiu cu vai, un profesor universitar cu toate gradele date. În Italia îngrijeai un bătrân și puteai să trimiți bani în țară, la familie. Părea lejer. Lucrurile s-au schimbat, oamenii sunt alții, parcă. Și româncele care vin la muncă, dar și italienii care caută îngrijitoare.

Ce fac eu toată ziua aici în Italia? Cum e viața mea? În primul rând sunt un om anulat. Nu am viață, nu fac nimic pentru mine, nu mă întreabă nimeni ce-mi doresc. Eu trebuie să întreb. Nu contează cum mă simt eu, ci cum se simt ceilalți. Sunt o mașinărie de dus gunoiul, spălat și curățat, un robot de mers la cumpărături, de plătit facturi și pus lucrurile în ordine pentru alții. Nu e timp pentru privit natura și cerul, iar vitrinele magazinelor sunt pentru ei, nu pentru noi. Scaunele pufoase nu sunt pentru fesele româncelor badante. Poate doar să le scuture de praf…

O să-mi spuneți, de ce accept, de ce mai fac asta, de ce nu plec, de ce mă plâng dacă nu am de gând să schimb nimic. Adevărul e că nu e simplu, și dacă printre cititoarele revistei Avantaje sunt femei în situația mea, ele mă înțeleg și știu ce zic. Te obișnuiești cu răul. Sau rău cu rău, dar mai rău fără rău, așa spuneau bunicii mei din țară.

Am învățat în acești 7 ani de când sunt în Italia să nu gândesc pentru mine ci pentru alții, să aparțin celor care au nevoie de serviciile mele de îngrijire și curățenie. Uneori sunt și companion pentru conversații mărunte. Trebuie să anticipezi când e prea cald, sau prea frig. Dacă îi e sete sau foame. Să răspunzi la telefon, la ușă, să cureți frunzele de pe alee și să cumperi bagheta caldă în fiecare dimineață.

Nimeni nu mi-a spus ce înseamnă anularea totală a celor mai banale nevoi ale mele. Eu abia dacă pot să-mi întind oasele sau să mă îndrept ușor de spate, ca să nu-mi anchilozeze… Ăsta e sacrificiul pe care îl facem noi, badantele, cele care trimitem bani în țară pentru părinții bolnavi și pentru copiii rămași singuri.

Am spus: lasă că ne sacrificăm câțiva ani și-o să fie bine. Adevărul e că nu ne sacrificăm, ne devalorizăm. Ne ștergem cu guma de pe foaia vieții. Și când ne întoarcem în țară, suntem niște roboți strigoi, mereu la cheremul altora…

Cam atât am avut de spus. Să vă gândiți bine înainte de a lua decizii de a pleca din țară… să îngrijiți străinii.

Citeste si

Confesiunea unei cititoare: Eu am ținut patul cald până la întoarcerea ei…

Confesiunea unei cititoare: Mi-au îmbolnăvit copilul la naștere, în maternitate. Cineva l-a atins, oferindu-i cu mărinimie cea mai periculoasă bacterie pentru un nou-născut: Proteus'

Confesiunea unei cititoare: Bărbații mă iubeau o perioadă apoi se evaporau grăbiți.'

Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre