Colegul sau colega de birou: veșnica ispită

O ispită apare cel mai adesea la serviciu. Un coleg, aranjat și galant, dispus mereu să te asculte, poate reprezenta o ispită ce te poate supune la grele încercări.

De obicei, în relația de acasă, după o perioadă, apare obinuința ce se poate transforma repede în plictiseală.

Frontul de acasă

Pentru că acasă cele mai multe cupluri uită să își mai manifeste dragostea, afecțiunea prin gesturi, prin complimente sau pur și simplu printr-un ajutor reciproc în ceea ce privește viața în comun. Adeseori femeia devine un fel de fata în casă care are obligația de a se ocupa de curățenie, mâncare, copii etc. Iar soțul,uitând de foarte multe ori să își mai hrănească relația, se complace să știe că femeia se ocupă de tot. Drept consecință, el, mai puțin obosit și implicat fiind, dorește doar sex.
Și uite așa balanța din interiorul unei familii începe să se dezechilibreze.
Apar certuri, reproșuri, cei doi parteneri nu reușesc să ajungă la un numitor comun, pentru că fiecare consideră că deține adevărul suprem iar celălalt trebuie să se supună orbește. Mai mult decât atât, femeia încearcă să își găsească în mediul înconjurător – membrii familiei, prieteni, colegi – persoane care să îi confirme faptul că este o victimă. Partenerul ei nu face nimic, deci nu merită să aibă alături o persoană așa deosebită cum e ea.
Bărbatul apelează de asemenea la prieteni care îi spun că a-și ajuta soția înseamnă de fapt să fie sub papuc.

Ispita de la birou

De aici până la ispită mai e un singur pas. Ispita ce pare bărbatul perfect. Sau femeia ideală. Colegul care este mereu dispus să discute cu tine. Care te ascultă și îți dă dreptate. Care are grijă să îți ofere o cafea, să iasă cu tine la țigară, sau să te asculte lamentându-te toată pauza de prânz. Sfaturile lui pot părea soluții pe care el însuși le-ar aplica. Este mereu de acord cu tine și îți spune că el nu s-ar comporta niciodată așa cum o face soțul tău. Te încurajează, îți spune că ești frumoasă și deșteaptă și că nu meriți o soartă atât de crudă.
La început, pentru tine el era doar un coleg, căsătorit sau nu, față de care nu aveai vreun gând anume. Însă, odată cu trecerea timpului, ajunge să nu mai conteze dacă este căsătorit sau într-o relație serioasă. Nu vezi decât faptul că, în sfârșit, cineva te înțelege, te ascultă și ține cu tine. Ceea ce te duce cu gândul la faptul că el este exact bărbatul de care ai nevoie.
Concluzia aceasta nu apare peste noapte, însă, odată apărută, începe să își facă loc în mintea ta. Începi să faci comparație între el și partenerul tău, și cu fiecare paralelă făcută, în mod evident, reiese că exact colegul este omul perfect pentru tine.

De ce se înrăutățesc lucrurile în relație

Marele păcat însă constă în faptul că acasă nu reușești să te faci ascultată, vorbești doar cu furie, reproșezi, nu îți mai convine nimic și te consideri o victimă. Cu atât mai mult cu cât, undeva în sufletul și mintea ta, te simți încurajată de interacțiunea cu colegul de la birou.
Timpul trece, acasă sunt doar nervi și provocări, la muncă doar complimente și aprecieri. Iar balanța care și așa se chinuia să rămână în echilibru, de data asta se dezechilibrează total.
Începi să crezi că totul este evident. Că partenerul este cea mai rea persoană de pe pământ. Că nu îți aduce nimic bun, ba, din contră, îți strică viața și îți ia capacitatea de a te mai bucura cumva de orice. În timp ce colegul reprezintă șansa ta la o nouă viață.
Însă tot acest raționament se bazează pe o greșeală. Dacă ai apela la terapia de cuplu, ai învăța să nu mai compari idealul de la muncă, nedemonstrat decât prin vorbe, cu persoana de acasă căreia nu îi mai oferi nici o șansă de reabilitare.

Care este rolul terapiei de cuplu

Prin terapie de cuplu puteți încerca să vă mai oferiți o șansă unul altuia. De multe ori iubirea dintre tine și partener poate fi doar ușor prăfuită și își poate regăsi strălucirea de altă dată.
Personal, consider că nu poți încheia o relație până când nu te asiguri că ai făcut cumva totul ca să o salvezi și este evident că nu vă potriviți.
Ce omiți tu este că celui de la muncă nu i-ai arătat nici pe departe și părțile tale mai puțin bune. Faptul că poți fi nervoasă fără motiv, că folosești lipsa sexului ca pe o pedeapsă, că vrei ca partenerul să facă doar ce vrei tu doar în condițiile tale, că nu ai nici o dispoziție să te aranjezi pentru el, că nu faci complimente ci doar aștepți să fii complimentată, că nu ești de loc deschisă în pat, sau că nu ai nici o disponibilitate de negociere. Vrei ca totul să meargă ca uns și ai exemplul de la muncă în care celălalt știe deja ce vrei să spui, te înțelege și fără să vorbești și te complimentează mereu. Întrebarea este însă dacă respectivul coleg se va comporta așa și în cuplu?
Prin terapie de cuplu tu și partenerul tău puteți purta negocierile corect, fără nervi și pretenția de a deține adevărul suprem. Dacă în cadrul terapiei se evidențiază faptul că aveți mult mai multe câmpuri în care nu vă înțelegeți și nu puteți sau nu doriți să faceți nici un compromis, atunci puteți spune amândoi, cu mâna pe inimă, că ați făcut tot ceea ce ține de voi.
Apoi, după încheierea relației, ai nevoie de o pauză. Se numește travaliu de doliu. Tot prin psihoterapie poți înțelege unde ai greșit și tu în fosta relație și în ce arii ai tendința de a cere lucruri fără a dori să lupți pentru ele. Sau care este capacitatea ta de a comunica, de a negocia, de a înțelege și punctul celuilalt de vedere. Doar așa îți poți găsi echilibrul propriu.

Nu deveni o victimă!

Tot psihoterapia te poate ajuta să înțelegi ce vrea și cum este în realitate colegul. Poți descoperi cu stupoare că acesta joacă un rol pentru a te avea. Pentru a te avea sexual, mă refer. Studiile arată că mai puțin de 20% dintre bărbații căsătoriți renunță la soție pentru o colegă. Pentru ei colega reprezintă cireașa de pe tort. Iar atunci când ai o soție acasă, îți este mult mai ușor să torni miere în urechile colegei' pentru a o avea.
Echilibrul de acasă îi oferă lui energia de a te asculta lamantându-te cu orele, dându-ți dreptate. O face pentru că te dorește sexual și înțelege că acesta este călcâiul lui Ahile pentru tine. Îi este mai simplu să cucerească o victimă decât o femeie împăcată cu sine. Și tocmai acest lucru te poate ajuta psihoterapia să faci, să ajungi să fii împăcată cu tine, cu valorile tale, recunoscându-ți limitele și greșelile pe care le poti depăși cu psihologul tău.
Abia atunci vei fi cu adevărat o persoană liberă, echilibrată care știe ce are de oferit dar și ce merită să primească…
Nefăcând acest travaliu alături de un psiholog, ai putea descoperi curând că ai lăsat vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Pentru că, odată ce te-ai culcat cu colegul tău, promisiunile lui de a renunța la soție se vor transforma în tot felul de motive care mai de care mai fantasmagorice pentru a amâna momentul. Iar acest moment va deveni săptămâni, luni, ani… Timp în care tu tot rămâi în așteptare, pe când pentru el poate apărea o nouă colegă-victimă care are nevoie de un bărbat care să o înțeleagă. Povestea lui se va repeta cu noua colegă. Povestea ta va semăna a depresie…

Material realizat de psih. Constantin Cornea

Psiholog Constantin Cornea

De ce nu se deschid femeile căsătorite față de soții lor, în pat?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Relatii