Codependența de partenerul de viață: “Mă atrăgeau bărbații cu probleme…”

codependența de partenerul de viață

Faceți cunoștință. Îți place. Te îndrăgostești (sau, cel puțin, așa crezi tu). Îl proiectezi pe cel mai înalt piedestal și tot universul tău se învârte în jurul lui. Exiști doar pentru el și uiți să exiști pentru tine. Nu-ți faci timp pentru tine, nu ai bani pentru tine și nici prin cap nu-ți trece să ai sentimente pentru tine. În schimb, investești fără să clipești toate aceste resurse în el. O faci pentru că ești codependentă, dar probabil că acest termen nu-ți este prea familiar.

După mai multe relații încheiate mai repede decât s-ar fi gândit, în mintea Claudiei și-a făcut loc primul „dacă'. Dacă, totuși, vina pe care o poartă ea e mai mare decât vina pe care o poartă el?

Claudia a început să caute răspunsuri la întrebările care-i năvăleau în minte. Cumva, a reușit să se autodiagnosticheze: stimă de sine scăzută. A petrecut zile întregi citind articole despre cum să-ți crești stima de sine. Înțelegea informațiile citite, dar nu le putea integra. Făceau parte dintr-o realitate pe care nu o cunoștea. Căci, de-a lungul anilor, ea interiorizase o altă realitate.

Citește și EXCLUSIV AVANTAJE Poveștile supraviețuitoarelor cancerului de sân, relatări singulare prin trăirile, spaimele și încercările unei maladii groaznice

Claudia a fost crescută doar de mamă. Tatăl a dispărut din peisaj încă din primul ei an de viață. Nu i-a simțit, însă, lipsa, iar faptul că familia ei arăta diferit față de familiile celorlalți copii de vârsta ei nu i-a creat niciun complex. Doar că, în tot acest timp, subconștientul o sabota, înmagazinând informații care, mai târziu în viață, aveau să o determine să adopte comportamente care îndepărtau persoanele de sex opus.

Declicul

Pe Claudia am întâlnit-o în ziua în care a fost la psihoterapeut. În curând se împlinește un an de când a deschis pentru prima dată ușa unui cabinet de psihoterapie: Ceva era în neregulă. Nu reușeam să am relații de lungă durată. Aveam deja vârsta la care nu-mi doream aventuri, ci relații serioase. Apăreau greu și se terminau de parcă n-ar fi fost. Iar eu sufeream cumplit și, cu fiecare relație încheiată, stima de sine scădea. În tot acest timp, făceam – așa cum mă învățase psihologul – tot ce ținea de mine pentru ca relația să funcționeze. Ceva îmi dădea cu virgulă…'

Până într-o zi, când Claudia a avut o revelație: Am realizat faptul că mă atrăgeau doar bărbați cu probleme, vulnerabili: unul nu avea nici măcar studii medii, altul era nemulțumit de sine și ducea cu el o mie de complexe, alții aveau cine știe ce boli. Cireașa de pe tort a fost unul cu probleme psihice. Iar eu eram convinsă că menirea mea este să-i salvez.'

Nu TREBUIE', dar E DE PREFERAT'

Psihoterapia a ajutat-o să-și schimbe în mare măsură convingerile și trăirile: Am înțeles că este perfect normal să nu te placă toată lumea, iar asta în niciun caz nu înseamnă că le ești inferior celorlalți. Că nu TREBUIE nimic, ci că lucrurile pe care ți le dorești SUNT DE PREFERAT. Că nu poți schimba trecutul, dar poți schimba consecințele lui. Că nu poți avea tot ce-ți dorești, dar cu siguranță ceea ce ai în prezent ai pentru că, la un moment dat, ți-ai dorit acel lucru. Și, poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care mi le-am însușit a fost acela de a face tot ce ține de mine pentru a obține un lucrul pe care mi-l doresc. Toate frazele astea mi le repet zilnic. Au devenit parte din mine și am reușit să acționez, să gândesc și să trăiesc conform lor.'

Citește și Povestea femeii care s-a prăbușit și a renăscut din propria cenușă. Cele 3 lucruri care ne controlează viața

Cât despre codependența de sexul opus, ea a existat atât timp cât stima de sine a Claudiei a fost scăzută: Nu mă iubeam, nu mă simțeam bine cu mine și atunci căutam orice companie numai ca să nu fiu singură. În condițiile astea, sigur că nu mai aveam standarde. Acceptam pe oricine doar pentru că nu suportam ca locul de lângă mine să fie gol. Mă anulam ca om, mă umileam, mă lăsam abuzată emoțional, îmi reprimam emoțiile. Ani de zile, am făcut compromisuri uriașe. Acceptam pe oricine și în orice condiții doar pentru că nu aveam o relație bună cu mine. E normal să eviți compania oamenilor pe care nu-i placi. Iar eu nu mă plăceam pe mine…'

Oamenii îți pot face rău o singură dată

Ani în șir, Claudia s-a agățat de relații disfuncționale. Până când a realizat că suferă și că suferința și-o produce singură. Și mai ales, că iubirea nu are nimic de-a face cu suferința: Luptam să nu-i pierd chiar dacă nu-mi era bine lângă ei. Mă amăgeam că se vor schimba de dragul meu, dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Pentru că nu le eram dragă decât temporar. Nici nu aveam cum să le fiu dragă. Când nu te iubești pe tine, nu ai cum să ceri de la ceilalți să te iubească. Îi alegeam pe cei cu probleme bazându-mă pe faptul că pe ei nu se bat femeile și atunci se vor mulțumi cu mine.

Dar iubirea nu arată așa. Iubirea nu presupune suferință, iar eu sufeream în orice relație. O suferință pe care o ignoram, dar faptul că o ignoram nu o făcea să nu mai existe. Relațiile astea disfuncționale îmi făceau cumplit de rău. Când se sfârșeau, dădeam vina pe ei pentru eșec. Nu m-am despărțit civilizat de niciunul. Le aruncam vorbe grele învinuindu-i de situația în care m-au adus. Neștiind că nimeni nu-ți poate face rău dacă tu nu îi permiți să-ți facă rău.

Citește și EXCLUSIV AVANTAJE Daniela Torok, prima actriță care are curajul să dezvăluie pe scenă abuzul sexual suferit la 7 ani, despre care nu au știut nici propriii părinți

Iar ăsta e un alt lucru important pe care l-am învățat. Un om îți poate face rău o singură dată. Începând cu data următoare, îți face rău pentru că tu îi permiți asta. Pentru că tu îi cedezi controlul asupra ta și-l investești cu o putere pe care, în mod normal, el nu o are.'

Dependență vs iubire

Într-un târziu, Claudiei i-a încolțit în minte ideea că nu știe să iubească, că ceea ce dezvolta ea pentru sexul opus nu era iubire, ci dependență: Habar n-aveam cum arată iubirea față de sexul opus. Dezvoltam, însă, dependență. Am înțeles însă că această dependență era normală în condițiile în care proveneam dintr-o familie monoparentală. Copilul crescut fără unul dintre părinți dezvoltă, fără excepție, două tipuri de răni: rana abandonului – în raport cu părintele de sex opus, și rana respingerii, în raport cu părintele de același sex.

Crescând fără tată, eu dezvoltasem rana abandonului, care a determinat apariția comportamentului dependent. Vestea proastă e că nu poți controla această situație. N-ai cum să schimbi faptul că părintele alege să te părăsească. Și atunci, vrei nu vrei, dezvolți masca dependentului. Vestea bună este că poți schimba acest comportament al dependentului. Primul pas este să-l conștientizezi. Toți avem în noi resurse să ne vindecăm. Ne rămâne doar să învățăm să le accesăm'.

Autor: Oana Anghel

Sursa foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Povestile voastre