EXCLUSIV AVANTAJE Poveștile supraviețuitoarelor cancerului de sân, relatări singulare prin trăirile, spaimele și încercările unei maladii groaznice

11.03.2019, 08:05 .

Homepage / Povesti adevarate

Este întotdeauna dificil să spui povestea unor suferinţe fiindcă puţini putem să privim lumea prin ochii altcuiva. Povestea unui drum cumplit în care binele şi răul costă la fel şi la capătul căruia ţi se spune că, dacă vei trăi, o vei face fără o parte din tine.

Istoriile de mai jos sunt singulare prin trăirile, spaimele și încercările unei maladii groaznice, însă au un numitor comun: optimismul vieților unor femei, împărțite în înainte și după cancer. Pentru a le respecta dorința și intimitatea nu am oferit numele și detaliile lor personale, ci doar poveștile victoriilor contra unui cumplit inamic al vieții și feminității. Ceea ce și contează, de fapt.

„Operația care mi-a schimbat destinul'

Adesea, nu-i putem înţelege pe oamenii complexaţi de o nepotrivire oarecare, de o operaţie ce le-a lăsat o urmă ori de un defect fizic mai mic sau mai mare. Aşa a fost şi povestea Monicăi P. din Iași, de după momentul acela din viaţa ei când o boală teribilă, sfârşită cu o operaţie şi cu o proteză de sân prinsă peste piept, i-a transformat durerea în disperare, iar stresul cumplit şi ideea că asta o face să-şi piardă total feminitatea au devenit obsedante.

Avea 37 de ani când a aflat, zguduită, că îşi va pierde un sân din pricina unei tumori maligne și când a descoperit, pas cu pas, lupta și puterea de a nu accepta sentinţe. „După diagnosticul de tumoră mamară, am hotărât împreună cu doctorii că cel mai bun lucru era o mastectomie totală, extirparea completă a sânului drept. E o decizie copleşitoare, care îţi schimbă modul de a trăi, dar pentru mine, pe primul plan sunt cei dragi, familia, soțul și băiatul meu, aşa că hotărârea fost luată. Pentru ei trebuia să trăiesc chiar şi fără o parte din mine', povestește Monica P.

Au urmat luni de chimioterapie cu toate efectele secundare: căderea părului, stările de neputință, apoi încă un an de tratament perfuzabil săptămânal. După un an și jumătate a revenit la serviciu, dar viața ei era alta după încercarea prin care a trebuit să treacă.

„Mă simţeam permanent ca prinsă într-o cursă, simţeam că nu mai contez, că toţi cei din jur ştiu şi nu mă mai privesc ca pe o femeie. Era ca şi cum aş fi vrut să scap de o povară şi nu reuşeam. Acolo, în bătălia asta, fiindcă asta este, o bătălie cu propriul tău corp, ca să redevii tu însăţi după şocul unei proteze şi al unei operaţii mutilante, dacă n-ai voinţă, eşti moartă. Eu am simţit acest lucru şi am realizat că e posibil, dar cu toate astea, ani întregi după aceea simţeam o jenă cumplită când trebuia să merg la sala de sport sau la bazinul de înot şi mă rugam să existe o soluţie şi pentru mine'.

După şase ani de la operaţie însă, o șansă nesperată i-a oferit posibilitatea de a face o reconstrucţie mamară postcancer, o intervenţie costisitoare şi complicată, pe care unul dintre marii specialişti ai lumii în chirurgia estetică şi reconstructivă, profesorul doctor Şukru Yazar din Turcia, a acceptat să o facă gratuit la Clinica Acıbadem Maslak din Istanbul.

„Ştiam de la alte supraviețuitoare în lupta cu cancerul despre spitalul din Istanbul căruia toată lumea îi spunea „spitalul miracolelor', dar și despre doctorul Yazar, un profesionist de o delicateţe şi o calitate umană deosebită', adaugă ea. Practic, Monicăi i-a fost reconstruit sânul printr-o intervenţie de microchirugie extrem de sofisticată, în care i-au fost recoltate, sub microscop, tegument, ţesut adipos şi vase de sânge din zona abdominală, fără ca muşchii de acolo să fie afectaţi în vreun un fel, iar apoi acestea au fost prinse în lambouri astfel încât să recreeze un sân identic cu celălalt, perfect vascularizat şi funcţional.

Opt ore de intervenţie cu ochii medicului lipiţi de microscop desprinzând unul după altul nervi şi vase de sânge mai subţiri de un milimetru, prinzându-le apoi unul de altul, legând nervii de ţesut şi de piele, aşezând totul milimetric şi redesenând forma naturală, iar la final, efectuând şi operaţia estetică de întindere a abdomenului.

„Ce-am simţit după cele opt ore din sala de operaţie? Prima dată, o strângere de inimă îngrozitoare: dacă nu s-a putut, dacă ceva n-a mers bine?… După aceea, încet-încet, privindu-mă, încredere, apoi speranţă, aşteptare înfrigurată ca a unei sentinţe capitale, ori-ori, şi la urmă, fericirea, ca o explozie de lumină, că totul s-a terminat cu bine. Mă recunoşteam: eram iarăşi eu, şi boala nu învinsese'.

Acum, Monica e mai liniştită, zâmbeşte mult mai des, râde, se simte perfect şi nu prea mai ia în seamă stresul bolii şi al pierderii care era cât pe ce să-i distrugă viaţa. Aproape a uitat frica îngheţată care i-a cuprins inima la auzul acelui cuvânt cumplit: tumoră mamară malignă, pe care niciun medic nu părea interesat să îl atenueze cumva, să-l facă mai suportabil. Pentru că ştie că are aliaţi în bătălie, şi asta, spune ea, e cel mai important: să nu fii singur.

„Bucuriile unei vieți salvate'

Maria Elena V. este din București, are 57 de ani și, în urmă cu un an, când a aflat că suferă de cancer și că va trebui să își piardă un sân, viața ei părea că s-a prăbușit total. Decizia de a face operația și un ajutor nesperat au determinat-o însă să privească viitorul cu alți ochi.

„Nici nu știu cum au trecut lunile de când am aflat teribila veste și până acum. Toate se amestecă încă în mintea mea: șocul, suferința, frica, lacrimile, sentimentul că pierd o parte din mine și, odată cu ea, tot ce făcea din mine o femeie, apoi, încet-încet, restul: speranța, gustul vieții trăite clipă de clipă și bucuria de a mulțumi pentru fiecare zi ce trece și pentru șansa uneia noi, și de a-i ajuta, pe cât pot, pe cei din jur.

Mi-am pierdut soțul cu zece ani în urmă, am un băiat mare, la casa lui, aveam un serviciu bun: asistentă medicală la o grădiniță particulară, nu câștigam să mă îmbogățesc, dar trăiam decent, ar fi trebuit să am o vârstă a treia liniștită, fără mari cutremure sufletești. Dumnezeu însă a vrut altfel atunci când am primit diagnosticul: cancer de sân.

Parcă lumea din jur devenise doar cioburi care mă răneau: oamenii, soarele, lumina, chiar și gustul mâncării… Mă feream de lume și plângeam găleți întregi de lacrimi, pe ascuns, ca să par tare, încercând să decid dacă mă voi opera sau nu. Și dacă mă voi opera, cum voi putea trăi fără un sân? Și cum voi putea ieși din casă? Toată lumea va ști și mă va privi cu groază, cu milă… Am mers la operație și asta a fost hotărârea pe care am luat-o cel mai greu în viața mea.

Deși știam că mastectomia radicală însemna că aveau să îmi extirpeze întreg sânul și că intervenția era absolut necesară, când m-am văzut mutilată astfel, a fost șocant. Refuzam să mă uit în oglindă și multă vreme nu am putut să-mi dau jos pansamentul, cu toate că nu mai aveam nevoie de el. Ca să ies, să merg la piață sau la tratament și la control, îmi făcusem un sutien cu una dintre cupe umplută cu vată și căptușită cu batiste, însă aveam mereu impresia că nu arată deloc natural, că e mai mare, mai mică, mai strâmbă, mai nu știu cum decât cealaltă cupă și evitam cât de mult puteam să îl port.

Mă gândisem, sigur, la o proteză mamară, dar toate modelele erau prea scumpe pentru veniturile mele, așa că trăiam într-o depresie cruntă. Mi se părea că deși învinsesem boala și trăiam, era cumva inutil, căci eram pedepsită în continuare'. Norocul Mariei a fost proiectul „Crosul roz' al Asociației Casiopeea, care, din banii donați, cumpără și oferă gratuit proteze mamare pentru pacientele cu mastectomie. I-am căutat și am mers să întreb dacă pot primi și eu de o astfel de proteză.'

Era imediat după ce avusese loc prima ediție a „Crosului roz' și, spre marea ei ușurare, Maria V. a fost una dintre cele 100 de beneficiare care au primit câte o proteză mamară, iar asta, dincolo de aspectul estetic, comoditatea sau funcționalitatea sa, i-a oferit și un confort psihic extraordinar, și o altă poftă de a trăi.

„Știu că nu voi mai fi niciodată la fel, dar am realizat că viața este alcătuită din micile bucurii zilnice, cele care merită trăite, mai ales după ce ai trecut printr-o astfel de experiență. Că cel mai mult prețuiesc oamenii care te iubesc și te ajută așa cum am avut norocul să întâlnesc eu', mai spune Maria.

Citeste si

EXCLUSIV AVANTAJE Povestea unei supraviețuitoare a cancerului de sân: Am avut două șocuri puternice. Tumora îmi mânca efectiv sângele'

Povestea tulburătoare a unei supraviețuitoare a cancerului la sân. Loredana Batariga, 41 de ani, a depistat o tumoră agresivă la sân pe când era însărcinată

Sursa foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro