Cine va urca pe scena iUmor 2024, în cea de-a doua ediție. „Am foarte multe concerte cu artiști faimoși în Europa, America și Asia!”
A doua ediție iUmor sezonul 17 vine cu surprize pentru juriu și telespectatori. Unul dintre cei mai apreciați pianiști italieni își arată talentul la antena 1. Patrizio Ratto este pianistul care a concertat cu nume celebre precum Justin Bieber și Laura Pausini, vine pe scena de umor și prezintă un număr incredibil care a stârnit admirația tuturor: ,,Am foarte multe concerte cu artiști faimoși în Europa, America și Asia!.
„Omul e frumos, e italian, dansează bine, cântă la pian și pare și politicos. Ce să mai zic?', au fost cuvintele lui Bordea, după numărul care a ridicat sala în picioare, în special pe doamnele din platou, continuând cu o ironie ce a stârnit amuzamentul tuturor: ,,Nu am pantofii la mine, că eram mult peste. Chiar, știi bătuta de Moldova, dansul nostru celebru?.
La rândul lui, Cosmin Natanticu a mărturisit: ,,În sfârșit, pot folosi în acest show un cuvânt pe care îmi doresc de mult timp să-l pot atribui unui număr: „A fost un moment plin de virtuozitate!'.
Dacă a acceptat artistul provocarea lui Bordea și ce s-a întâmplat pe scenă, telespectatorii vor afla urmărind cel mai nou episod iUmor, sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Cosmin Natanticu a ales primul finalist al sezonului 17 iUmor
În ediția de săptămâna trecută, Sorana Eșanu, autointitulată Deșteapta Pământului, a ajuns direct în marea finală iUmor. Cosmin Natanticu și-a folosit white card-ul și a ales primul finalist din cel de-al 17-lea sezon.
În prima ediție a acestui sezon, Sorana Eșanu, autointitulată Deșteapta Pământului, a venit pe scena iUmor și „a dat de pământ' cu greșelile de exprimare ale oamenilor de pe platformele de social media:
,,Ce fac eu este să le explic oamenilor că greșesc. Toți greșim… mai puțin eu!', așa și-a început tânăra momentul, iar jurații au savurat întregul număr: „Eu o cunosc de pe TikTok și m-am bucurat mult să o văd!', a declarat Delia.
„Copila asta este foarte deșteaptă, cu adevărat, și are o dezinvoltură extraordinară. De la glumă la glumă, mă surprindea tot mai plăcut!', a mărturisit Cosmin Natanticu, care, la final, a decis să-i acorde concurentei white card-ul care a trimis-o direct în marea finală iUmor.