Celebrități care au vorbit deschis despre avort

ALYSSA MILANO

În ultimul episod al podcastului ei, Alyssa Milano: Sorry Not Sorry, actrița Alyssa Milano a dezvăluit că, în urmă cu mai mult de 25 de ani, a ales să facă două avorturi.

Alyssa a oferit detalii cu privire la experiența personală petrecută de două ori în anul 1993, la diferență de doar câteva luni, când avea 21 de ani.

„Știam la vremea respectivă că nu sunt pregătită să fiu mamă, așa că am ales să fac avort”, a mărturisit ea. „Am ales. A fost alegerea mea. Și a fost alegerea corectă pentru mine.”

„Nu a fost, în schimb, o alegere ușoară”, a continuat. „Nu a fost ceva ce mi-am dorit, dar a fost ceva de care am avut nevoie.”

În prezent, actrița este mama a doi copii, un fiu și o fiică, Milo Thomas (8 ani) și Elizabella Dylan (5 ani).

Alyssa a luptat dintotdeauna pentru drepturile femeilor de a alege dacă vor sau nu să păstreze o sarcină.

KEKE PALMER

Actrița Keke Palmer s-a arătat dezamăgită de legea implementată recent în Alabama, lege care interzice avortul.

Pe Twitter, actrița a mărturisit că și ea a suferit un avort pentru că nu simțea că era momentul potrivit pentru a deveni mamă.

„Îmi făceam griji pentru responsabilitățile carierei mele și mi-era teamă că nu pot exista atât ca femeie de succes, cât și ca mamă”, a scris vedeta.

De atunci, actrița și-a șters mesajul publicat online, explicând că acel subiect era mult prea nuanțat pentru a fi discutat pe Twitter.

„Twitterul este mult prea plat pentru a exprima astfel de sentimente intime. Cuvinte fără context, este foarte enervant”, a scris într-o altă postare.

„Sunt dezamăgită și rănită să aflu veștile din Alabama. Simt că legile privind drepturile femeilor merg în direcție inversă. Liberul arbitru le este furat oamenilor. Sunt confuză.”

MINKA KELLY

Ca răspuns la noua lege a avortului din Alabama, lege care interzice avortul inclusiv în cazul victimelor violului sau în caz de incest, actrița Minka Kelly a publicat un mesaj pe contul personal de Instagram în care a dezvăluit de ce a ales să facă avort.

„Când eram mai tânără, am făcut un avort. A fost cea mai bună decizie pentru mine. Nu doar pentru mine și pentru iubitul meu la vremea respectivă, dar și pentru acel fetus nenăscut”, a scris Kelly, alături de o imagine cu toți cei 25 de senatori din Alabama care au votat pentru implementarea noii legi.

„Să am un copil la vârsta aia ar fi perpetuat ciclul de sărăcie și haos în care m-am născut.

Dacă tot insistați ca toate femeile să-și ducă sarcina până la final, de ce refuzați să vorbiți despre educație sexuală, rata mortalității mamelor, creșe gratuite și concediu de maternitate plătit?”

MILLA JOVOVICH

„Nu îmi place să vorbesc despre politică”, a scris actrița, vorbind deschis despre avortul de urgență suferit în anul 2017.

„Am intrat în travaliu înaintea termenului și mi s-a spus că trebuie să fiu trează pe durata întregii proceduri.

A fost una dintre cele mai oribile experiențe. Încă am coșmaruri din cauza ei. Eram singură și neajutorată.

Când mă gândesc la faptul că multe femei vor fi obligate să îndure avortul în condiții mai rele decât ale mele din cauza acestor noi legi, mi se întoarce stomacul pe dos.

Am pătruns în cea mai groaznică depresie din viața mea. Am renunțat la carieră. M-am izolat luni întregi și a trebuit să rămân puternică pentru copiii mei.

Avortul este un coșmar. Nicio femeie nu vrea să treacă prin asta. Dar trebuie să luptăm pentru a ne asigura că femeile care au nevoie de el îl pot primi în cele mai sigure condiții”, a mărturisit actrița.

NICKI MINAJ

Într-un interviu oferit revistei Rolling Stone, Nicki Minaj a mărturisit că a crezut că va muri când a aflat că era însărcinată în adolescență.

„A fost cea mai grea experiență din viața mea”, a declarat artista vorbind despre avortul ei. „M-a bântuit întreaga viață. Nu voiam să îl păstrez. Nu eram pregătită. Nu aveam ce să îi ofer unui copil.”

VANESSA WILLIAMS

Actrița a fost invitată în emisiunea Nightline pentru a vorbi despre memoriul You Have No Idea, pe care l-a scris alături de mama ei în anul 2013.

În timpul interviului, Vanessa a dezvăluit două secrete pe care i le-a ascuns mamei sale până la începerea scrierii operei.

Primul a fost faptul că a fost molestată de o fată mai mare decât ea, iar al doilea că a rămas însărcinată în liceu.

„Sarcina, la acel moment, a fost cea mai înspăimântătoare experiență din viața mea”, a spus Williams.

„Știam, în liceu, că nu eram pregătită să fac așa ceva, să lupt, să mă chinui cu un copil.”

Foto: Instagram / Hepta.ro

Sursă: People

Citește și:

Celebritățile care le-au luat apărarea lui Meghan Markle și Prințului Harry după ce cuplul regal a fost acuzat pentru că a zburat la bordul unui jet privat

Cum a reacționat actorul Adrian Titieni la aflarea veștii că fosta lui soție formează un cuplu cu Alexandru Papadopol, fostul soț al Ioanei Ginghină

Allison Holker și Stephen Boss așteaptă al doilea copil al cuplului și al treilea pentru dansatoare. Au dezvăluit sexul bebelușului

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete