Cele mai spectaculoase ouă încondeiate

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

Ouăle încondeiate necesită mult muncă și răbdare, însă ele sunt cu adevărat spectaculoase și atrag atenția oricărui musafir prezent la masa de Paște. 

Ouăle încondeiate reprezintă o tradiție care s-a transmis din generație în generație în diferite zone ale țării. Dacă la oraș oamenii apelează la vopseaua din comerț și asta din cauza lipsei de timp, în zona Bucovinei vopsitul ouălelor de Paște este un ritual respectat cu strictețe de către gospodine, care nu doar înroșesc ouăle, ci creează adevărate opere de arată. De cele mai multe ori, aceste ouă nu sunt destinate consumului, ci imediat după ce sunt sfințite de preot în Noaptea de Înviere, ele sunt dăruite rudelor sau prietenilor apropiați, care le pun la icoane și le păstrează până la Paștele următor.

Aceste ouă încondeiate sunt decorate cu diferite simboluri, fiecare având propria sa semnificație. Indiferent de modul în care sunt vopsite, ouăle nu trebuie să lipsească de pe masa de Paște, acestea fiind un simbol al acestei sărbători încărcate de emoție și de credință.

Urmărește materialul video de mai sus pentru a vedea câteva modele de ouă încondeiate, care sunt cu adevărat spectaculoase.

Foto: facebook

Citește și:

Ce să faci cu lumânarea după Înviere, când ajungi acasă

De ce este bine să faci sfeștanie înainte de Paște

Cum se vopsesc ouăle de Paște. Trucuri pe care trebuie să le știi

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro