Cele 5 semne ale părului deteriorat. Cum trebuie să procedezi pentru a-i reda frumusețea naturală?
Nu de puține ori ni se întâmplă să trecem cu vederea semnele părului deteriorat, ocupându-ne de acest aspect când deja este prea târziu. Pentru a-i reda părului frumusețea naturală este important să determinăm principalele probleme care apar la nivelul podoabei capilare și să acționăm rapid.
Un păr deteriorat nu doar că își modifică aspectul, dar devine și mult mai greu de coafat. În ciuda folosirii celor mai bune produse de styling, părul este în continuare lipsit de volum sau de strălucire.
Cele 5 semne ale părului deteriorat
Aceste semne nu sunt deloc greu de observat și cu toate că sunt vizibile, multe femei ajung să le ignore. Anthony Nader, un hairstylist renumit și care s-a ocupat de îngrjirea părului foarte multor vedete internaționale, a precizat care sunt cele 5 semne care arată că părul se confruntă cu o anumită problemă și cum trebuie procedat în fiecare situație, potrivit dailymail.co.uk.
1. Vârfuri despicate
Vârfurile despicate sunt primul semn care arată ca la nivelul părului există o problemă. Dacă multe persoane se grăbesc să folosească acele produse care promit să repare vârfurile despicate, Anthony Nader consideră că acestea sunt total inutile. Specialistul atrage atenția că vârfurile despicate apar pentru că femeile uită că e nevoie ca părul să fie tuns la fiecare 6-8 săptămâni și că vizitele regulate la coafor pot rezolva această problemă.
2. Căderea părului
Căderea părului face parte din procesul de regenerare a acestuia și până la un anumit punct este perfect normală. Cu toate acestea, femeile pot observa o cădere a părului mult mai accentuată în timpul sarcinii, alăptării sau în urma unor schimbări climatice. Când căderea părului nu poate fi stopată, Anthony Nader recomandă vizita la un specialist, dar și scurtarea lungimii părului, o tunsoare mai scurtă dând impresia unui păr mai bogat și mai sănătos.
3. Lipsa strălucirii
Un păr lipsit de strălucire le poate face pe femei să se simtă rușinate și să îl țină prins în majoritatea timpului. Această problemă apare, de cele mai multe ori, atunci când alimentația nu este una echilibrată. Pe lângă schimbările din dietă, un alt truc care funcționează întotdeauna și oferă strălucire este clătirea părului cu apă rece.
4. Părul uscat
Problema părului uscat apare după ce acesta a fost coafat în mod repetat la temperaturi foarte ridicate. Alegerea unui șampon hidratant este cea mai bună soluție pentru a scăpa de părul uscat.
5. Părul încurcat
Părul încurcat este o adevărată provocare și descurcarea acestuia poate însemna pierderea foarte multor fire de păr. Pentru a evita acest lucru, spălarea ar trebui să se facă de la vârfuri către rădăcini.
Foto: 123rf.com
Citește și:
Ce metodă foloseau bunicile noastre pentru a obține gene lungi și dese?
Cu ce poți înlocui fixativul? Soluția naturală care îți va face coafura să reziste mai mult timp