Cezar Ouatu rupe tăcerea după ce s-a spus că s-a despărțit de iubita lui, Raluca. „Înțelegeți voi ce vreți”

Cezar Ouatu și Raluca formează un cuplu de mai bine de cinci ani, iar anul trecut, cei doi s-au logodit în Grecia, urmând ca în curând să facă pasul cel mare. Recent, au apărut zvonuri cum că aceștia nu mai formează un cuplu, iar artistul a făcut primele declarații.

Totul a apărut în momentul în care cei doi nu s-au mai urmărit pe conturile de socializare, iar postările cu Cezar Ouatu și Raluca au dispărut. Cel puțin pentru o perioadă. Artistul a transmis un mesaj clar.

„Vă spun doar că vă grăbiți să trageți concluzii și nu e cazul! (…) Este viața noastră privată și rămâne așa. Înțelegeți voi ce vreți, din moment ce v-am spus că vă grăbiți. Nu trece nimeni prin nimic', a declarat Cezar Ouatu, la Spynews.ro.

Cezar Ouatu și Raluca s-au logodit în septembrie 2024, când artistul i-a oferit inelul partenerei sale, în Grecia.

„Raluca se aștepta de mult timp, numai că eu am fost întârziat. Își pierduse speranța, nu a știut absolut nimeni, nici măcar un complice nu am avut. Singurul complice pe care l-am avut a fost în momentul respectiv, când i-am dat telefonul să ne facă o poză, dar i-am spus că în loc să facă poză, să apese pe rec și să lase filmarea să meargă', a declarat Cezar Ouatu, la Știrile Antena Stars.

Legătura dintre cei doi a fost extrem de strânsă încă de la început, iar în urmă cu 3 ani, artistul a vorbit despre relația cu partenera lui.

Cezar Ouatu si iubita luiSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

„În primul rând este înțelegătoare. Și eu sunt foarte mișto, la modul la care am făcut multe greșeli în viață. Am avut relații destul de lungi, dar cu Raluca este o chimie pe care nu am mai avut-o. Ne susținem foarte mult în proiectele personale.

Mie îmi place să gătesc, să lucrez în grădină, fiecare are ceva de făcut. Suntem mai căsătoriți decât unii care au acte și asta din punctul de vedere al înțelegerii și al chimiei. Mă înțeleg cu Raluca fără să vorbim prea mult. Eu am început să nu mai am răbdare, adică în sensul bun, deci nu mai stau să mă cert, las de la mine.

Îmi văd de treburile mele, nu prea avem motive reale de ceartă. Am învățat ceva de la italieni chiar dacă Raluca mă contrazice: mai bine singur decât prost însoțit. Se înțelege bine și cu mama chiar dacă ea nu se bagă în treaba noastră. Mama este o eroină pentru mine și arată bine la 80 de primăveri', a declarat Cezar Ouatu pentru Fanatik.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro