Astrologii consideră că personalitatea unui om este influențată destul de mult, de perioada în care s-a născut și implicit de zodia în care se află. Astfel, anumite defecte sunt mai accentuate la anumite zodii.
Conform mai multor topuri, una dintre cele mai încăpățânate și mai îndărătnice zodii este Leul. Acest nativ este vanitos, arogant, orgolios și egoist, potrivit zodii.ro. De asemenea, este foarte îndărătnic și nu vrea să accepte punctele de vedere ale altor persoane. Nici chiar când e conștient că nu are dreptate într-o situație, Leul insistă și susține că părerea lui este cea mai corectă, doar din mândria și teama de a-și recunoaște propria greșeală.
Nativului Leu i se mai spune și Gigi Contra și nu ar trebui îndrăznești să pici în capcana lui. Pe lângă asta, e atât de îndrăgostit de el încât 90% din timp îl petrece în oglindă. E mai simplu să te holbezi la tine decât să pui mâna pe-o cărțulie, potrivit modapebune.ro.
În general, Leii sunt persoane foarte vesele și te simți bine în preajma lor, dar până la un anumit punct. Când încăpățânarea lor intră în ecuație, pur și simplu îți vine să fugi mâncând pământul, conform unica.ro.
Așadar, dacă ajungi să iei contact cu un nativ Leu, ar fi bine să înnarmezi cu foarte multă răbdare și să fii pregătit să nu ai mereu dreptate, pentru că s-ar putea să te enervezi destul de rău.
Foto: shutterstock.com
Citește și:
Astrele îți spun ce să faci în viață. Ce meserie ți se potrivește, în funcție de zodie
Cea mai antipatică zodie. Este egoistă, îngâmfată și vrea să se impună cu orice preț
Cea mai geloasă zodie. Este foarte posesivă și poate stârni certuri aprinse