Ce scrisoare i-a lăsat Cathriona White lui Jim Carrey înainte de a se sinucide? Mesajul este impresionant

Jim Carrey este prins în mijlocul unui scandal, asta după ce fosta sa iubită, Cathriona White, a fost găsită fără viață pe 28 septembrie 2015. Înainte de a se sinucide, femeia în vârstă de 30 de ani i-a lăsat acestuia o scrisoare, care ar fi fost scrisă în anul 2013, după ce relația celor doi s-a terminat.

Jim Carrey urmează să fie judecat în luna aprilie a anului viitor pentru uciderea din culpă a fostei sale iubite, care și-ar fi pus capăt zilelor folosind o supradoză, iar medicamentele i-ar fi fost furnizate de către actor. Cei care îl acuză pe actor de moartea tinerei sunt soțul acesteia,  Mark Burton, şi mama ei,  Brigid Sweetman.

Ce scrisoare i-a lăsat Cathriona White lui Jim Carrey înainte de a se sinucide?

Scrisoarea impresionantă a fost găsită de avocatul care îi reprezintă pe soțul femeii și pe mama acesteia și face parte din seria de dovezi împotriva lui Jim Carrey.

“Iubeam viața, eram împăcată cu mine însămi și mă simțeam bine. Eram mândră de toate deciziile pe care le luasem și atunci te-am cunoscut. M-ai introdus în lumea drogurilor și a prostituției, a daunelor psihologice și a bolilor. Ai făcut lucruri foarte bune pentru mine, dar m-ai distrus ca persoană Jim. Eu am vrut să fiu alături de Jekyll, dar l-am avut în schimb pe Hyde. Pentru că te iubesc, l-aș fi suportat pe Hyde, doar ca să fiu alături de Jekyll, dar m-ai alungat din viața ta când ai văzut ce mai rămăsese din mine”, a fost mesajul scris de  Cathriona White, potrivit thesun.co.uk.

În ciuda faptul că familia fostei sale iubite îl acuză că s-ar fi folosit de statutul pe care îl are pentru a obține droguri ce provoacă dependență, Jim Carrey respinge acuzațiile și susține că este șantajat de familia acesteia.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Jim Carrey.

Bianca Hriscu

Foto: hepta.ro

Citește și:

Ramona Bădescu, în lacrimi! „Cine ți-a frânt inima de te apucă plânsul?”

Marcel Iureș, dezvăluiri uluitoare despre copilăria sa: „Am trăit și în subsoluri”

Julia Louis-Dreyfus trece prin momente dificile. Actrița din „Seinfeld” a fost diagnosticată cu cancer la sân

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati