Ce a învățat Laura Cosoi despre căsnicia cu soțul ei în vacanța în Thailanda cu cele 4 fetițe: „Nu mai suntem doar noi doi, fără griji, ci un întreg univers
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/01/laura-cosoi-si-familia.jpg)
Laura Cosoi a făcut dezvăluiri despre mariajul cu soțul ei, după o vacanță de familie de aproximativ o lună în Thailanda. Ea și Cosmin Curticăpean nu au avut bonă, singuri s-au ocupat de cele patru fetițe ale lor.
Înainte de Crăciun, familia numeroasă a plecat într-o vacanță, fără o bonă. Laura Cosoi, soțul Cosmin Curticăpean și cele patru fetițe au călătorit în Thailanda, la căldură, unde s-au bucurat de peisaje, de mâncare specială și de alte activități.
Într-o postare pe rețelele de socializare, vedeta a recunoscut că în vacanță nu a avut timp nici de ea, dar nici de relația cu soțul ei. „Despre mine nu am să vă spun prea multe din această vacanță.
Doar că mă credeam mai slabă, nu am folosit niciun produs de make-up din trusă o lună de zile, am un singur selfie, am adormit aproape în fiecare seară înainte de 22.00. Nu am făcut sport nici măcar o dată deși mi-am propus, dar am înotat de câteva ori, nu m-am bronzat, am mâncat mai mult în picioare.
Am făcut masaje, am mâncat multe fructe, am descoperit că am mai multă răbdare decât credeam. Am fost mai puțin soție, dar mama «all the way». Și recunosc… dacă te raportezi corect la o călătorie de o lună, în Asia, cu 4 copii mici, fără ajutor, poate fi o experiență absolut extraordinară', a transmis Laura Cosoi.
„Ești partener, ești părinte, ești manager al micilor crize'
Într-o altă postare, Laura Cosoi a explicat că o astfel de vacanță poate fi o încercare pentru relația dintre soț și soție. „O vacanță cu copiii este mai degrabă un soi de cantonament sau o orchestră în care fiecare instrument – fie el râs, plânset, bucurie sau oboseală – creează o simfonie plină de haos. În mijlocul acestui «vacarm», relația dintre noi, soț și soție, poate părea pusă la încercare. Rolurile se amestecă: ești partener, ești părinte, ești manager al micilor crize, iar uneori simți că nu-ți mai aparții nici ție, cu atât mai puțin celuilalt', a scris ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/01/laura-cosoi-thailanda-6.jpg)
Și a continuat: „Dar în această etapă în care suntem mai mult părinți, există o frumusețe aparte, dacă știm cum să o căutam. Totul începe cu o acceptare profundă a realității. Da, nu mai suntem doar noi doi, fără griji, ci un întreg univers care gravitează în jurul celor mici. Dar exact în acest haos se naște ocazia de a ne consolida relația.
În această călătorie am învățat că:
– este esențială comunicarea deschisă și sinceră. Uneori, un simplu «Te văd, știu că nu este ușor» poate face minuni.
– Când fiecare dintre noi își înțelege propriile limite și le respectă pe ale celuilalt, lucrurile devin mai simple. Uneori, unul dintre noi poate fi mai răbdător, mai calm, mai disponibil. Alteori, rolurile se pot inversă.
– Poate cel mai important lucru de reținut este că această perioadă este doar o etapă. Nu va dura pentru totdeauna!
Această vacanță ne-a învățat nu doar despre răbdare și iubire, ci și despre reziliență. Este o etapă plină de provocări, dar și de creștere – că părinți, că parteneri, că oameni. Și chiar dacă simțim că uneori ne aparținem atât de puțin, știu că, ceea ce construim împreună acum, va fi pentru totdeauna!'.