Catalin Stefanescu: Ma incapatanez sa cred in onoare si cavalerism

Te-ai nascut la Ramnicu Valcea, ai crescut la Govora – pentru restul lumii, un loc cu rezonante balneoclimaterice. Cum e sa traiesti intr-un oras linistit si nepoluat, departe de "lumea dezlantuita"?
Cu foarte multe contraste. Ca in orice oras mic. Cu parinti care se "bat" in rezultatele copiilor, cu mici genii esuate, cu personaje demne de orice carte sau de orice film, cu povesti triste si bolnavicioase, dar si cu istorii incredibil de amuzante. Dupa ce pleci de acolo, prima reactie e sa-i privesti cu o oarecare superioritate pe cei care au ramas. Aproape toti devin personaje. Si universul ala arata ca un roman lung si, deseori, plicticos prin sumedenia, prin excesul de detalii. Lumea aia se regaseste, de fapt, cam peste tot.

 

Cum a fost impactul cu Clujul, in care ti-ai facut facultatea si te-ai lansat in audio vizual? Dar cu Bucurestiul?
Impactul cu Clujul a fost unul asteptat, pentru ca am avut marele noroc sa incap, pe ultima suta de metri a adolescentei, pe mana unui om care m-a educat in spiritul locului in care urma sa ajung la studii. A fost o poveste in afara scolii, o relatie maestru-discipol in cel mai adevarat sens al cuvantului, cu toate victoriile si cu toate momentele dificile ale unei asemenea relatii. La Facultatea de Litere am avut iar noroc cu niste profesori extraordinari si colegi de care ma leaga o prietenie adevarata.

Cat despre Bucuresti, ce sa iti spun?! Nu sunt unul dintre cei care vin dinspre Ardeal cu trufia diferentei fundamentale. Nu pretind ca vin de la Viena si stramb din nas la intalnirea cu Fanarul. Are si Bucurestiul farmecul lui, foarte special.
L-am descoperit prin prietenii pe care mi i-am facut si carora le raman recunoscator. Ca in orice aglomerare de dimensiuni, frumosul devine deseori foarte frumos, iar uratul – foarte urat. Si, ca peste tot, nu numai la Bucuresti derizoriul sta in imediata apropiere a sublimului.

Inainte de Litere, ai cochetat cu teatrul, in calitate de critic. Ai "look", ai talent. De ce nu actoria?
Actoria m-a tentat cand eram pustan. Prin ’84,’85 eram zapacit de actorie, adica faceam parte dintr-o trupa de teatru. Era foarte haios, dar situatia din Romania era cu totul alta. "Maestrul" meu, omul care m-a educat, desi mi-a cultivat gustul pentru teatru, m-a sfatuit sa aleg altceva. A facut foarte bine.
Dupa o vreme, m-am reintalnit cu teatrul din perspectiva teoretica.
O data in plus, i-am dat dreptate. Am descoperit in anii astia lucruri mult mai de pret. Asa sunt eu. Am oroare de simularea cu pretentii de actorie.
Am oroare de orice simulare. Actoria e cu totul altceva. Alta lume. Alta meserie.

 

Ai spus undeva ca "nimic nu vine de-a gata si nici nu ti se cuvine, daca nu tragi pe rupte." Ce inseamna pentru tine implinirea profesionala?
Pentru mine, meseria si pasiunile mele sunt… viata mea. Si fac o meserie in care se investeste foarte mult timp si dedicatie. Nu ma gandesc la implinirea profesionala. Ma gandesc sa-mi passtrez mintea limpede, sa nu imbatranesc in certitudini si fixuri de beton armat, sa am puterea de a crede in datorie, in faptul ca ce fac eu nu e buricul Pamantului, sa am aceeasi putere de a ma bucura, de a savura, de a ma amuza, de a fi serios, de a-mi iubi prietenii, de a invata tot timpul, de a ma mira si ma… misca pe lumea asta.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati