Carismaticul actor Hugh Grant a ajuns pe la ușile oamenilor

Hugh Grant

Cine crede că englezii au un umor aparte, mai negru și mai greu de înțeles de celelalte naționalități, s-ar putea să se înșele. La fel cum și cei care cred că vedetele de talie internațională, adevăratele staruri, nu sunt cine știe ce preocupate de politică. Ei bine, în ciuda acestor idei preconcepute, că actorii nu fac altceva decât să citească scenarii și să pozeze pe covoare roșii, unii dintre ei demonstrează că sunt cetățeni implicați inclusiv în campanii electorale din țările de origine. Un exemplu cât se poate de concludent este cel al celebrului actor britanic Hugh Grant. Cunoscut ca un opozant al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, carismaticul actor Hugh Grant a făcut o asiduă campanie, din ușă în ușă, pentru a descuraja votarea lui Boris Johnson la alegeri. Actorul de 59 de ani a fost surprins mergând cu candidata liberal-democrată Luciana Berger în mai multe cartiere din Londra. Astfel, mulți londonezi din cartierele Finchley și London Green au avut uriașa surpriză să îl vadă în fața ușii lor pe neobișnuitul agent electoral.

Și pentru că aminteam despre umor, și pentru că Hugh Grant s-a remarcat în principal în roluri de comedie, premierul Marii Britanii i-a dat actorului o replică mai pe înțelesul lui. Pentru a arăta că nu este nepăsător la implicarea vedetei în politică, premierul Boris Johnson a parodiat o secvență din filmul “Love Actually”, în care joacă Grant. În film, actorul Andrew Lincoln transmite cu ajutorul unor pancarte câteva mesaje femeii de care era îndrăgostit.

În parodia pusă la cale de premierul britanic, Johnson apare la ușa unei femei și, cu ajutorul unor mesaje de pe câteva pancarte, încearcă să o convingă pe aceasta să îi voteze partidul pentru a putea duce Brexit-ul la sfârșit. Apropo din nou de umorul englezesc, premierul britanic – deși s-a folosit de respectiva scenă din film – a recunoscut că nu l-a vizionat niciodată. La noi să se fi întâmplat asta… Vă imaginați câte pagini de ziare s-ar fi scris și câte talk-show-uri televizate ar fi dezbătut acest subiect și pe câte părți l-ar fi întors? Mare mirare să nu se fi lăsat și cu cereri de depunere a demisiei. Așa că, până una-alta, englezii chiar știu și ei de gluma.

Foto: 123rf

Citește și:

Crina Abrudan mai frumoasă ca niciodată. Ce face vedeta ca să arate ca la 20 de ani?

Alina Sorescu și soțul ei, jefuiți! „S-a întâmplat cu noi toți în casă'

Care au fost primele cuvinte ale fiului cel mic al ducilor de Cambridge? Prințul Louis nu a spus nici mama, nici tata!

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete