Care este ora potrivită pentru a lua cina și a slăbi?

Dacă te lupți cu kilogramele în plus sau pur și simplu vrei să scapi de câteva, iată că a fost efectuat un studiu din care a reieșit care este cea mai bună, dar neobișnuită oră la care să iei cina pentru a slăbi.

Cercetarea a constatat că persoanele care au urmat un plan strict de masă au pierdut 6 kg în comparație cu ceilalți participanți, pe parcursul a 14 săptămâni.

Aceștia au înregistrat, de asemenea, o reducere a tensiunii arteriale și au avut mai multe șanse de a avea o stare de spirit îmbunătățită. Cu toate acestea, există o capcană. Participanții au mâncat cina înainte de ora 15:00.

Studiul realizat de Universitatea din Alabama, Birmingham, a investigat alimentația cu restricții de timp, care se mai numește și post intermitent. Mai multe studii au analizat dacă această formă de alimentație poate ajuta la creșterea pierderii în greutate, cu rezultate mixte.

Aceasta presupune ca o persoană să mănânce într-o fereastră mai mică a zilei, de obicei opt ore, și să postească în restul timpului. De exemplu, să mănânce prima masă a zilei la prânz și cina până la ora 20:00.

Dar cercetătorii au analizat în mod special schimbarea ferestrei de masă cât mai devreme posibil, între 7 dimineața și 15:00.

Aceștia au spus că organismul și metabolismul sunt mai bine pregătite să se ocupe de mâncare mai devreme în timpul zilei decât mai târziu, ceea ce ar putea stimula și mai mult arderea grăsimilor.

Au fost selectați aproximativ 90 de adulți cu probleme de greutate, dintre care jumătate au urmat un post intermitent timp de șase zile pe săptămână, timp de 14 săptămâni.

Ambele grupuri au urmat un regim alimentar sănătos și au făcut 150 de minute de exerciții fizice pe săptămână. Persoanele din grupul care a ținut post au pierdut 6 kg, în timp ce cele din grupul de control au pierdut 4 kg.

„Efectele au fost echivalente cu reducerea aportului caloric cu încă 214 calorii pe zi”, au scris oamenii de știință în lucrarea lor, publicată în JAMA Internal Medicine, scrie The Sun.

Ora potrivită pentru cina ta

Dr. Mir Ali, chirurg bariatric și director medical al MemorialCare Surgical Weight Loss Center, California, a declarat pentru Healthline: „Ceea ce a fost interesant la acest studiu este momentul restricției. O restricție mai timpurie pare să aibă un beneficiu mai mare. Acest lucru ar avea sens, deoarece nivelurile de insulină pot rămâne mai scăzute pentru o perioadă mai lungă de timp și, prin urmare, crește arderea caloriilor. Oricine încearcă să piardă în greutate poate beneficia de postul intermitent sau de o alimentație restricționată în timp.

Dezavantajele acestui mod de a mânca sunt că o persoană se poate simți mai înfometată în timpul perioadei în care nu este permisă mâncarea și poate avea dificultăți în a adera la plan.”

Deși cercetătorii cred că o fereastră de masă mai timpurie este mai benefică, ei au spus că s-ar putea să nu fie potrivită pentru toată lumea.

Un alt dietician a declarat că multora dintre noi nu le place să se culce înfometați, motiv pentru care schimbând restricția de timp, de exemplu, de la prânz la ora 20:00, funcționează mai bine decât de la 7:00 la 15:00.

Experții care nu au fost implicați în studiu au declarat că nu este clar dacă pierderea în greutate obținută este de lungă durată.

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Sanatate