Bursucu și-a botezat fetița. Teo a relatat de la fața locului
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2018/10/Bursucu-și-a-botezat-fetița.jpg)
În acest weekend, Bursucu și-a botezat fetița. La creștinarea micuței Anays-Maria au participat familiile, prieteni și colegi ai Bursucului și ai logodnicei sale, Andreea. De la eveniment nu a lipsit colega de platou a Bursucului, Teo, care a satisfăcut curiozitatea fanilor săi de pe instagram postându-le câteva filmulețe de la fața locului.
De altfel, Teo a fost și prima persoană care a ajuns la biserică: „Eu am ajuns la biserică la botez, dar nu a venit botezata, nici Botezatu! Practic, am venit doar eu. În fața sfintei biserici, mi-am făcut cruce și aștept să se adune lumea. Vă țin la curent„, spune Teo în primul material video realizat la botez.
Teo a fost prima și la restaurantul în care a avut loc petrecerea: „Cine-i primul la intrare, prinde locul de onoare!”, spune Teo în timp ce face un tur al restaurantului.
Vezi această postare pe Instagram
Dupa ceremonia religioasă, părinții micuței și invitații acestora au petrecut pe ritmuri grecești. Privirile au fost ațintite și pe proaspăt-creștinata Anays-Maria, dar și pe mămica acesteia, Andreea strălucind într-o rochie lungă și elegantă de culoare lila, prinsă după gât, care i-a pus în evidență silueta fără cusur. De altfel, Andreea a fost și sufletul petrecerii.
Citeste si
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1b10f645f493a2e152601e79b2e1b9f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/brigitte-pastrama-mostenire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/01/vacanta-dani-otil-si-gabriela.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/gyorfi-cu-fam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/dana-rogoz-si-radu-dragomitr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/laura-cosoi-scaled.jpg)