Bucureștenii primesc o veste proastă! Primăria Capitalei vrea să interzică Uber și Taxify

Primăria Capitalei plănuiește să ia o decizie care îi va afecta pe toți bucureștenii. Primarul general, Gabriela Firea vrea să interzică Uber și Taxify, după ce a avut o întâlnire cu reprezentanții transportatorilor.

În repetate rânduri, taximetriştii s-au plâns de concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii de taximetrie.

„Vom promova în următoarea ședință a Consiliului General al Municipiului București un nou proiect de hotărâre ce va stabili norme și reguli clare pentru toți cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureștenii, cât și turiștii, să poată folosi acest serviciu cu încredere, și în deplină siguranță, beneficiind de aceeași calitate a transportului în regim de taxi ca în marile capitale europene. Concret, prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, precum și în cele ale HCGMB 78/2008 și ale Codului Fiscal. Toți cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligați să respecte acest regulament. Îi anunț pe toți cei care practică taximetria că ne vom asigura, prin departamentele de resort, că acest regulament va fi respectat în integralitate”, a declarat Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă al PMB.

Primăria Capitalei vrea să interzică Uber și Taxify

Comunicatul a fost dat în urma unei întâlniri cu reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O..T.A.R.), pentru a analiza probleme cu care se confruntă operatorii de taxi din Capitală.

Conform noului regulament, operatorii de taxi vor fi obligați să aibă o ținută civilizată, un limbaj adecvat, mașini curate și care să garanteze siguranța cetățenilor, potrivit digi24.ro. De asemenea, în comunicat se mai spune că Gabriela Firea a atras atenția că persoanele care practică ilegal această activitate nu garantează siguranța cetățenilor, nu sunt supuse niciunui control legal.

Mai mult, Gabriela Firea a propus ca Primăria, prin Compania Municipală Tehnologia Informației și Compania Municipală Managementul Traficului, să realizeze parteneriate cu structurile de taximetrie recunoscute pentru implementarea unor servicii online de rezervări, curse și plată. Astfel, se va facilita accesul bucureștenilor la serviciile de taxi.

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Iarnă în toată regula în mai multe județe! Cod galben de viscol și vânt puternic de peste 100 km/h

Doliu în lumea muzicală! Cântărețul Johnny Hallyday a murit

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri