Bucureștenii nu vor circula cu metroul din Drumul Taberei nici în 2017. Inaugurarea a fost amânată

După o lungă așteptare, se pare că nici anul acesta bucureștenii nu vor circula cu metroul din Drumul Taberei. Metrorex a anunțat că nici în 2017 metroul nu va funcționa, pe magistrala 5 Drumul Taberei, iar inaugurarea acestuia va avea loc anul viitor.

Reprezentanţii Metrorex spun că amânarea a fost provocată de lipsa de fonduri şi de unele măsuri care trebuie luate pentru siguranţa circulaţiei, conform economica.net. Nu trebuie să uităm că lucrările pentru Magistrala 5 au început în anul 2011 și ar fi trebuit să fie terminate încă de acum trei ani.

Până în anul 2017, ar fi trebuit să fie pusă în funcțiune Secțiunea 1, cuprinsă între Râul Doamnei și Eroilor, până în 2023 Secțiunea 2 (Eroilor-Piața Iancului). De asemenea, Secțiunea 3 (Piața Iancului-Pantelimon) ar fi trebuit să funcționeze până în 2028.

“Metrorex continuă proiectul într-un ritm accelerat şi susţinut şi, ca soluţie de accelerare a procesului, a demarat deja achiziţia sistemului de siguranţă, cu utilizarea materialului rulant existent şi montarea echipamentelor pe trenurile din flota sa. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru primul semestru al anului 2018”, a declarat Marin Aldea, directorul general al Metrorex, pentru sursa citată.

Câte stații ar trebui să aibă trebui să aibă primul tronson al Magistralei 5 de metrou

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri, va avea un depou și zece stații: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiței, Valea Argeșului și Râul Doamnei.

Valoarea lucrărilor pe secțiunea Râul Doamnei-Eroilor (PS Operă) este estimată la aproximativ 3,12 miliarde de lei cu TVA. La data de 26 iunie 2014, Metrorex SA a lansat procedura de achiziție publică pentru atribuirea acordului — cadru „Achiziția de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei — Pantelimon”, având ca obiect cumpărarea a cel mult 51 trenuri noi de metrou (a câte șase vagoane).

Cu toate acestea, este important de menționat că procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Valeriu Picu, angajat al Metrorex SA, membru al comisiei de licitație. Numele acestuia apare în dosarul privind achiziția de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei — Pantelimon. Picu este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Foto: 123rf.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Copiii vor primi bani de la stat. Cine poate avea acces la suma de 500 de euro

Care este semnificația zilei de 24 ianuarie? Cum a avut loc Unirea Pricipatelor Române

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri