Bancnote false puse tot mai des în circulație! Cum ne dăm seama că o bancnotă este falsă?
Tot mai multe bancnote false sunt puse în circulație! Iată cum ne dăm seama că o bancnotă este falsă:
Statele membre UE sunt în alertă, după ce mii de bancnote false au fost puse în circulație în ultima perioadă. Se pare că tot mai mulți bani falși sunt folosiți în operațiuni financiare și tranzacții comerciale, iar acești bani au ajuns și în România.
Cetățenii Uniunii Europene iau contact tot mai des cu bancnotele false, în primele luni ale anului 2023, în Germania au fost descoperite 38.500 de bancnote false, în valoare de 2,4 miliarde de euro. În România au fost descoperite 6.000 de bancnote contrafăcute, numărul fiind în creștere fața de 2022.
Pentru că este o situație periculoasă este obligatoriu să știm care sunt semnele ce indică prezența unei bancnote false. În principiu, există 11 elemente prin care putem identifica banii falși. Se pare că bancnotă de 100 de lei este cea mai des contrafăcută, așa că trebuie să ne uităm prima data la microperforații din dreptul elementului floral. Trebuie doar să punem bancnota în fața unei surse de lumină și să vedem dacă bancnota noastră are aceste microperforații.
Un alt element care ne ajută în recunoașterea banilor falși este microtextul. În ceea ce privește bancnota de 100 lei, există BNR 100, scris foarte mic, vizibil doar în momentul în care folosim o lupă în unele zone de pe bancnotă. Apoi este imprimarea în relief, cel mai simplu de observat element care se poate simți atunci când atingem banii.
Pe site-ul BNR puteți găsi care sunt elementele de siguranță specifice fiecărei bancnote.
Sursa: Monitorul de Cluj