Anunțul făcut de Simona Gherghe la 6 ani de la căsătoria cu Răzvan Săndulescu: „Cred că toți își construiesc în minte un scenariu…”

Pe 29 aprilie 2017, Simona Gherghe s-a căsătorit civil cu Răzvan Săndulescu, bărbatul alături de care are doi copii. Acum, la șase ani de la fericitul eveniment, prezentatoarea de la Antena 1 a făcut dezvăluiri.

Într-o postare pe Facebook, Simona Gherghe a vorbit cu drag despre momentul când a spus marele DA, când s-a căsătorit civil cu Răzvan Săndulescu. Evenimentul a avut loc pe repede înainte, căci vedeta era însărcinată în ultimul trimestru cu fetița lor.

„Acum 6 ani, mergeam mâna-n mâna la Starea Civilă. Noi trei, căci era și Ana cu noi. Da, eram foarte' gravidă, atât de gravidă încât am stat cu frică să nu nasc pe-acolo. De la emoții, de la complicațiile pe care le-am avut în ultimele luni în sarcina cu ea', a povestit vedeta pe Facebook.

Și a continuat, ea a explicat că nici măcar o petrecere de logodnă nu au avut ea și soțul ei. „A fost motivul pentru care nici n-am avut o petrecere după ce am spus marele DA și am devenit doamna Săndulescu. Practic, după momentul respectiv, ne-am suit amândoi în mașină și am venit acasă. Cred că am dormit, mai mult că sigur. A, da! Îmi amintesc că totuși m-a trecut pragul în brațe, la intrarea în casă😃.

simona-gherghe-si-razvan-sandulescu-1SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 5

Norocul lui Răzvan Săndulescu a fost nu mă îngrășasem prea tare. Mă tot gândeam cum să spun DA ul ăla să sune într-un fel anume.(cred că toți își construiesc în minte un scenariu despre cum să răspundă mai funny, da lumea oricum rade și aplaudă…). Nu-mi amintesc nimic, în afară de emoția puternică și, acum, căutând în telefon, îmi dau seama că nu avem nicio filmare cu marea întrebare. Rămâne, însă, una dintre cele mai frumoase momente cu noi doi. Peste trei săptămâni, avea să vină pe lume Ana… #29aprilie2017', a mai dezvăluit vedeta în mediul online.

Fanii au felicitat-o pe Simona Gherghe pentru anii ei de căsătorie, unii le-au făcut și complimente celor doi. „Cât de frumoși erați! Îmi pare că ați rămas neschimbați.. ❤️ La mulți ani binecuvântați împreună! (…)

Cei mai frumoși! Dumnezeu să va ocrotească frumoasă familie ! La mulți ani 1000 ! (…) Mulți ani sănătoși împreună ❤️❤️❤️❤️', sunt câteva dintre comentariile primite de Simona Gherghe.

Iată ce poți citi în ediția de print a revistei Avantaje, aprilie 2023:

  • DOSARUL SPECIAL al lunii este dedicat bărbaților, cuceritorii moderni: Daniel Pavel (Survivor), Denis Roabeș (The Motans), Maurice Munteanu (fashion editor). Uneori seducători, uneori fermecători, inteligenți, sexy sau doar talentați și atrăgători, alteori histrionici și interesant-romantici sau arbitrar-irezistibili, intimidanți sau siguri pe ei, sunt, deseori în secret și fără a fi supermen, învingători perfecți într-o lume bulversată de valori și nonvalori.
  • Vrei să reduci din kilograme fără să urmezi o dietă drastică și, evident, nesănătoasă? Poți să reintri în formă fără prea mult chin. Iată 25 de tips&trick-uri prin care poți slăbi rapid.
  • Vechile mănăstiri sunt locurile sacre din România care te cuceresc indiferent de câte ori ai merge acolo. Un spațiu parcă fără timp, cu peisaje incredibile, oameni cu sufletul cât roata carului și tradiții păstrate de veacuri.
  • De ce înșală o femeie? Ce motive au femeile atunci când decid să-ți înșele partenerul?
  • Să aflăm mai multe despre boala de reflux gastroesofagian
  • De mai mult de 2000 de ani încoace multe obiecte au fost asociate cu persoana și povestea Mântuitorului din Nazaret. În ediția de aprilie veți citi un amplu reportaj despre locațiile unde se află astăzi relicvele sfinte.
  • Răsfoiește revista aici: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete