Deși nu este foarte activă pe rețelele de socializare, Angelina Jolie a făcut o excepție pentru a-și exprima emoțiile cu ocazia a ceea ce ar fi fost cea de-a 73-a aniversare a mamei sale (9 mai). Vedeta a scris un mesaj emoționant despre iubita ei mamă, care a murit în 2007.
Actrița a împărtășit o fotografie de colecție în care apare regretata ei mamă, Marcheline Bertrand. În fotografie, realizată la începutul anilor 1980, vedeta avea părul blond și purta o rochie albă de vară și o pălărie de paie bej, în timp ce poza alături de mama sa.
„Mâine ar fi fost ziua de naștere a mamei mele, care ar fi împlinit 73 de ani”, a scris actrița în dreptul imaginii de pe Instagram, potrivit Bright Side.
De asemenea, Angelina Jolie a spus că mama ei a murit în urmă cu 15 ani „după o luptă îndelungată cu cancerul de sân și ovarian”. Câștigătoarea premiului Oscar și-a amintit apoi cum, în 2013, a suferit o dublă mastectomie, spunând: „Am făcut operații preventive pentru a încerca să diminuez șansele, dar continui să fac controale”.
Vedeta în vârstă de 47 de ani și-a continuat omagiul adus mamei sale, amintindu-și: „Mama mea îl iubea pe Hendrix. Și întotdeauna își semna scrisorile cu Kiss the Sky”. Ea a adăugat că „a căpătat un nou înțeles după ce a murit”.
Potrivit sursei citată anterior, Angelina Jolie a ținut, de asemenea, să le transmită dragostea ei „celor care au pierdut persoane dragi și putere celor care se luptă în acest moment pentru viața lor și a celor pe care îi iubesc”. De asemenea, vedeta s-a folosit de postarea și de vizibilitatea sa pentru a atrage atenția și altor femei, menționând „vă rog să vă faceți timp să aveți grijă de voi și să mergeți la mamografii și la testele de sânge sau la ecografii, în special dacă aveți un istoric familial de cancer”.
A apărut ediția de mai a revistei Avantaje. Luna aceasta v-am pregătit materiale interesante, numai bune de savurat dimineața la cafea… În primăvara lui 2023 Avantaje îți este cel mai bun aliat pentru inspirație, informație și entuziasm. Afli lucruri noi sau poate deja știute dar noi te ajutăm să le certifici și să le structurezi.
Iată o mică parte din cuprinsul ediției:
https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/