Andreea Mantea, din nou mamă: „Sunt o pofticioasă, mănânc câte puțin din orice”

Andreea Mantea, din nou mamă: „Sunt o pofticioasă, mănânc câte puțin din orice”

Andreea Mantea se declară o femeie împlinită, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. În urma relației cu luptătorul de MMA, Cristian Mitrea, frumoasa prezentatoare de la Kanal D are un băiat de cinci ani, pe nume David.

Andreea a participat la un interviu inițiat de colegii ei din trust și a dezvăluit că va face sărbătorile alături de cei dragi și de iubitul misterios.

„Cred că sărbatorile de iarnă, mai ales Crăciunul este despre, cu și în familie. Ca tot romanul, vom găti acasă preparate tradițional românești, de la sarmale, nelipsita salată boeuf și până la celebrii cozonaci, vom împodobi bradul, ne vom bucura de timp în familie. (…) Sunt o pofticioasă, mănânc câte puțin din orice, așa că îmi va fi destul de greu să mă decid ce vom pregati; că nici nu vom face excese, asta este clar, dar masa românului așa stă bine, cu câte puțin din fiecare, să fie masa bogată de Crăciun și noi, cei ai casei, cu sufletul mare', a declarat Andreea pentru kanald.ro.

Relația cu Cristian Mitrea s-a terminat acum câțiva ani, însă de dragul băiatului, cei doi au rămas în relații decente de prietenie. Acum, Andreea este implicată într-o relație amoroasă cu un bărbat pe care îl ține departe de ochii curioșilor. Întrebată de cei de laa Kanal D dacă își mai dorește un copil, vedeta a răspuns că totul se va întâmpla așa cum vrea Cel de Sus, semn că nu i-ar displace să-i ofere lui David un frățior sau o surioară.

„Eu cred că toate lucrurile se întâmplă cu un scop în viață, iar Dumnezeu le rânduiește cum știe EL mai bine. Sunt o femeie împlinită, din toate punctele de vedere. Ce pot să îi cer mai mult Lui Dumnezeu? Ar trebui să ne bucurăm de ceea ce avem, să fim recunoscători că suntem sănătoși, că îi avem pe cei dragi lângă noi, să nu ne mai axăm atât de intens pe lucrurile materiale, ci pe cele care contează și care ne fac fericiți. Anul acesta a fost unul atipic, pandemia ne-a dat viața peste cap, dar, în același timp, și o lectie foarte importantă din care cu toții trebuie să învățăm că să nu lăsăm pe mâine ce putem face azi', a mai spus Andreea Mantea.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
ELLE
VIVA!
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Mai multe din Vedete