După separarea de soțul ei, Traian Spak (37 de ani), solista Andreea Antonescu (37 de ani) a început o relație cu Ștefan Manolache, reporter special al emisiunii TV Acces Direct.
Andreea Antonescu și Ștefan Manolache s-au despărțit?
Andreea și presupusul ei fost iubit s-au cunoscut la un eveniment organizat de către revista Elle și au format un cuplu timp de o lună. Deși, potrivit publicației Cancan, citată de Libertatea, Andreea i-ar fi cunoscut tânărului părinții, cuplul s-ar fi separat.
Motivul, potrivit aceleiași surse, ar fi fost o serie de informații aflate de artistă despre partenerul ei. Niciunul dintre cei doi nu a vorbit încă despre cele întâmplate.
Ștefan Manolache a cunoscut-o pe fiica artistei
Cu doar o săptămână în urmă, în emisiunea Star Matinal, cântăreața mărturisea că Ștefan și fiica ei Sienna s-au cunoscut.
„Doi copii nebuni sunt ei. Lasă-mă să mă rezum la asta. Se întrec în prostii. Se înţeleg foarte bine. Doi copii nebuni, punct.
Le fac față cu greu. Uită-te la mine, le fac faţă. Nu are cum să mă depăşească o situaţie”, mărturisea atunci artista.
Ce spunea despre Andreea Antonescu despre Ștefan Manolache atunci când s-au cunoscut?
„Ne-am cunoscut acum două-trei săptămâni, la petrecerea revistei Elle. Eu eram cu Andreea (n.r. Bălan), iar el venise cu un reporter de la Acces Direct să ne ia interviu.
S-a nimerit că el să mă intervieveze pe mine. Atunci a fost prima oară când ne-am văzut, nu ne cunoșteam de dinainte, așa cum deja se speculează …
Apoi, el a făcut pași spre mine și am început să ieșim. Practic, ne-am văzut de câteva ori până acum.
Este o relație în stadiu incipient, nu am prea multe de zis momentan. Vom vedea ce se va întâmplă în viitor”, a declarat Andreea, după ce s-a scris în presă despre relația lor.
În urmă cu mai bine de două luni, Andreea Antonescu a confirmat că s-a separat de soțul ei, omul de afaceri Traian Spak. Cuplul a fost căsătorit timp de aproape 9 ani și are o fiică, Sienna, în vârstă de 8 ani.
Foto: Instagram
Citește și: