Anca Sînă Serea trece prin momente grele
Anca Sînă Serea trece în această perioadă prin momente mai grele. După câteva zile în care nu s-a simțit bine, mama ei a ajuns la spital, la cardiologie.
Într-o filmare postată pe rețelele de socializare, prezentatoarea știrilor sportive de la Prima Tv a mărturisit că trece prin momente mai grele. „Astăzi a fost o zi super-ciudată pentru mine. Din păcate, mama mea s-a simțit destul de rău și ieri, și alaltăieri, și am luat decizia să mergem la spital. M-am plimbat prin mai multe spitale', iar problema pare să fie una de natură cardiologică. „Acum mama se simte un pic mai bine, a avut tensiune 180 si vom mai merge o perioadă bună de timp la diverse controale', a completat aceasta.
Anca Sînă Serea și mama ei, o relație deosebită
Cele două au o relație specială, iar Anca profită de fiecare ocazie pentru a-și arăta recunoștința față de mama ei. Carmen Ungheanu i-a crescut, pe Anca și pe fratele ei, Răzvan, singură, iar de când s-au născut copiii Ancăi, o ajută la creșterea acestora.
În cadrul uneia dintre edițiile La Măruță de acum doi ani, Anca mărturisea: „Fără mama nu m-aș fi descurcat. Cu orice bonă din lume… nu se compară grija și iubirea pe care o bunică le-o arată nepoților, și chiar și nouă. Deși suntem mari, de fiecare dată alergăm la ea și ne consultăm în deciziile importante, merge cu noi în toate vacanțele, este răbdatoare… nemaipunând la socoteală că la ultimele nașteri a fost în sala de operații'.
Cu aceeași ocazie, mama Ancăi a mărturisit: „Le-aș sfătui pe toate bunicile să se implice cât mai mult în educarea nepoților și să-și ajute copiii. Lângă cei mici trăiesc totul altfel față de perioada în care am fost eu tânără și i-am crescut pe ei. Văd altfel absolut totul și este foarte frumos'.
Citește și: O mamă are doar 17 minute pe zi pentru ea
Foto: Instagram