Fostei prezentatoare TV Anca Lungu îi este „dor de afară”, însă mărturisește că „izolarea e acum singura soluție eficientă”

Anca Lungu (33 de ani), fosta prezentatoare a știrilor Antenei 1, locuiește în prezent în Nisa, Franța. Recent, jurnalista a dezvăluit care este atmosfera din Franța în plină pandemie de coronavirus, dar și cât de grea începe treptat să devină izolarea la domiciliu.

Fostei prezentatoare TV Anca Lungu îi este „dor de afară”, însă mărturisește că „izolarea e acum singura soluție eficientă”

„Ziua în care am copt această prăjitură cu mere a fost ultima zi în care am văzut marea, deși locuiesc la 5 minute distanță de valuri.

A fost și ultima zi în care am mai ieșit din casă, deși carantina în Franța a început 3 zile mai târziu.

E bine în casă, e armonie și sunt recunoscătoare pentru familia pe care o am. Nu-i o povară să gătesc de două ori pe zi, e-o bucurie.

Nu-i o povară să am grijă de cei mici, o iau ca pe o super ofertă de a petrece mai mult timp cu ei, pentru sănătatea lor emoțională.

Dar după 12 zile de izolare, iată că apare și «dar-ul». La fel ca vouă, mi-e dor de afară, de aer, de vânt, de zgomot de valuri, de prânzuri la terasă, în bătaia soarelui.

Mi-e dor până și de turiștii zgomotoși. Știu însă că izolarea e acum singura soluție eficientă în fața inamicului invizibil.

Așa că las dorurile pe mai târziu, când va răsări soarele într-o dimineață și totul va fi bine”, a scris Anca Lungu, în dreptul unei fotografii cu o plăcintă de mere, așezată pe un coș de picnic.

Anca Lungu: „Mi-au dat lacrimile când am văzut oameni panicați”

Înaintea acestui mesaj din mediul online, Anca îi povestise fostei sale colege Simona Gherghe despre atmosfera din Franța.

„Am mâncare în casă, orez, legume uscate. Știam că se apropie această perioadă, mai ales că suntem foarte aproape de granița cu Italia.

Am făcut provizii, în fiecare zi, încet, încet. Nu am fost foarte panicată. În momentul în care președintele a anunțat că urmează perioada de 15 zile, eu aveam mâncare în casă.

Însă când am intrat în magazin, pentru a mai lua niște legume, totul era gol, și m-a apucat un sentiment de tristețe. Mi-au dat lacrimile când am văzut oameni panicați.”

COVID-19

Până la momentul redactării acestui material, 536,454 de oameni au fost infectați cu virusul COVID-19, răspândit începând din luna decembrie a anului trecut, din China pe toate continentele Globului în afara Antarcticii.

Dintre persoanele infectate, 24,112 au murit. În Franța, numărul celor infectați a ajuns la 29,155, iar dintre pacienții testați pozitiv, 1,696 au decedat, iar 4,948 s-au vindecat.

În țara noastră, până la acest moment, au fost confirmate un total de 1,029 de cazuri, iar dintre pacienții testați pozitiv, 94 s-au vindecat și 24 au decedat.

Coronavirusul 2019-nCoV a fost identificat în Wuhan, provincia Hubei, după ce oamenii au dezvoltat pneumonie fără să aibă o cauză clară și pentru care vaccinurile sau tratamentele existente nu au fost eficiente.

Coronavirusul a fost legat în principal de proprietarii de tarabe care lucrau în piața de pește Huanan, care vindeau și animale vii.

Foto: Instagram

Citește și: 

Lavinia Petrea va reveni la pupitrul știrilor Pro TV peste 14 zile. Prezentatoarea se bucură să fie acasă alături de cei trei copii ai ei

Angelina Jolie, donație de 1 milion de dolari pentru o organizație care asigură hrană copiilor nevoiași

Manifest la conștientizare: Lavinia Goste trimite o scrisoare scrisă în această vreme greu încercată de epidemia de Coronavirus

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete