Analia Selis a fost distrusă după ce soțul ei a plecat de acasă. Ce face artista în prezent

Analia Selis, o artistă talentată și o mamă dedicată, a trecut prin momente dificile după un divorț dureros, dar a reușit să găsească din nou bucuria în viața sa. Chiar dacă procesul a fost dificil, artista a depășit suferința pentru binele celor doi copii ai săi.

Analia Selis pare să fi găsit în sfârșit liniștea și fericirea în viața sa. În ultimii ani, Analia Selis a preferat să se concentreze asupra carierei sale și asupra creșterii celor doi copii, Tiago și Noa. La începutul acestui an, fiica artistei a împlinit 12 ani, iar pe pagina sa de Facebook, Analia a postat o imagine emoționantă alături de cei doi, semn că relația lor este una foarte apropiată și plină de iubire.

„A fost foarte grea ruptura, pentru că eram foarte obișnuiți să facem totul împreună. Dar a fost o relație toxică. Nu-mi plăceau foarte multe lucruri, dar nu am spus. Acum, în sfârșit, sunt sinceră. Am foarte mulți pretendenți, dar nu cred că m-aș mai mărita vreodată', a declarat Analia Selis în emisiunea „Oameni' de la Canal 33.

Analia Selis și violoncelist Răzvan Suma s-au despărțit în decembrie 2019, recunoscând că mariajul lor a fost unul toxic. Cu toate că separarea a fost dificilă, ambii părinți au înțeles că este cel mai bun lucru pentru amândoi și pentru copiii lor. Astăzi, Analia și Răzvan au o relație de prietenie, punând în prim-plan nevoile și fericirea copiilor lor.

În ceea ce privește viața sentimentală, Analia Selis și Răzvan Suma nu mai au o legătură romantică, dar sunt legați prin dragostea lor pentru Tiago și Noa.

Cu toate provocările vieții, artista a reușit să se ridice și să găsească fericirea în momentele simple alături de copiii săi. Cu o inimă plină de iubire pentru cei doi copii și un talent muzical remarcabil, Analia Selis este un exemplu de putere pentru multe femei.

Analia Selis (6)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 10)

Analia Selis s-a căsătorit cu Răzvan Suma în 2004, iar 5 ani mai târziu au trecut printr-un moment extrem de greu. În anul 2009, cântăreața a pierdut o sarcină.

„A fost foarte greu. A doua zi după ce am pierdut sarcina, începuseră să ne sune de la ziare. Au fost zece zile în care nici nu am răspuns la telefon. Iar când am rămas din nou însărcinată, mult timp ne-a fost greu să credem că va fi bine', povestea Analia.

A suferit enorm în urma despărțirii de soțul ei, însă a reușit să treacă peste această situație grea. „Eu m-am despărțit oficial de el pe 1 decembrie 2019. El a plecat de acasă, de fapt. În perioada de după despărțire am fost singură. Chiar nu puteam să vorbesc. Le-am zis prietenilor să-mi dea un pic de spațiu, pentru că aveam nevoie să fiu singură. Ne vorbim că avem doi copii. Trebuie să ne vorbim. Divorțul a avut loc undeva în luna aprilie 2020. Am suferit foarte mult. Am venit în România pentru el, nu pentru carieră. Am venit după iubire. Am venit îndrăgostită', povestea Analia Selis, anul trecut, în emisiunea lui Cătălin Măruță, de la Pro TV, precizând și de ce a ales să rămână în România.

„A fost greu, a fost o despărțire grea. (…) Am venit oarbă, super îndrăgostită și așa am și fost mulți, mulți, mulți mulți ani și a fost neașteptat. N-a fost o despărțire care am crezut că se va întâmpla și-atunci a fost foarte greu. Mă vedeam aici și pentru prima oară am simțit că sunt într-o țară străină. (…) România este țara mea, doar că a fost șocul despărțirii. Viața mea este aici, copiii sunt aici, eu am cetățenie. România este o țară care merge mai bine decât Argentina, economic și social. Eu mă simt binecuvântată că sunt aici. Iubesc România, iubesc Bucureștiul, mă simt bine aici. ', a mai spus Analia.

„A fost un an în care nu am mai apărut nimeni. Nu voiam să mai comunic cu nimeni, doar cu prietenii apropiați pe care i-am rugat să-mi dea puțin spațiu. A fost singurul mod în care am putut să mi-l smulg din viața mea. Nu am vrut să știu nimic de el.’


În ceea ce privește relația cu copiii, aceasta a recunoscut că aceștia au fost foarte înțelegători.

„Copiii sunt mai puternici decât noi și mai puțin dramatici. Când vorbești cu ei în cel mai sincer mod și pot lua viața așa cum este', a mai spus artista.

A apărut ediția de septembrie a revistei Avantaje

Septembrie este o lună ca o bornă de hotar, este luna ce deschide ușa toamnei, cu vreme schimbătoare, capricioasă dar, probabil, așteptate de mulți, stropi binecuvântați de ploaie. Începem toamna în forță, dărâmăm mituri și învățăm de la specialiști să ne ferim de capcane și pericole care ne pot pune sănătatea sub imperiul riscului.

E important pentru sănătatea ta să știi ce este colesterolul, când devine periculos și cum îl poți menține între valori normale. Este prietenul și, în același timp, dușmanul nostru. Prieten, pentru că este indispensabil bunei funcționări a organismului; dușman, pentru ca se depune pe arterele noastre, ajungând să le obtureze.

Ce efecte are Sindromul Instagram? „Imaginea perfectă, dar falsă, lipsită de o poveste, nu poate construi o familie, pentru că nu poate stârni în bărbat decât dorințe sexuale ce se consumă mult prea repede' – Psiholog Constantin Cornea

Fenomenul de ghosting afectează din ce în ce mai mulți oameni, și, cel mai adesea, își are rădăcinile în insecuritățile și problemele celui care fuge, nu în comportamentul celui părăsit.

Interviu în exclusivitate:

Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, specialist în obstetrică-ginecologie: Excesul operațiilor cezariene fără o indicație medicală a început să își arate efectele nocive”

Află mai multe din ediția print Avantaje septembrie:: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete